Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta politic

De ce?

În ultima perioadă citesc tot mai multe ştiri legate de instituţiile de cultură din România. Şi nu, nu sunt ştiri pozitive. Văd numai menţionări de abuzuri de putere, de corupţie la nivel managerial, de furturi, de demiteri frauduloase ale unor artişti, de angajarea suspectă a altora. Şi nu pot decât să stau, precum gânditorul de Hamangia, şi să mă-întreb „De ce?”... De ce oare românul acţionează mereu numai în interes propriu? De ce nu mai văd exemple de generozitate în artă (şi nu numai)? Desigur, există şi excepţiile care întăresc regula. Dar sunt din ce în ce mai puţine. Şi sunt şi din ce în ce mai rar vizibile. Bineînţeles, aici este şi vina presei, poate, care scoate în evidenţă numai aspectele negative uitând uneori şi de acele 2-3 cazuri în care se face bine. Şi totuşi... E bine să afle şi publicul despre lucrurile urâte care se petrec în spatele scenei, uneori chiar pe banii noştri, bani publici. Pentru că vorbim aici de instituţii de stat, aflate (unele) sub tutel...