Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta cronica

Iubiri interzise de altădată

  Portrait of a Lady on Fire , 2019 Regie: Céline Sciamma Distribuție: Noémie Merlant, Adèle Haenel, Luàna Bajrami, Valeria Golino De când lumea și pământul, persoanele catalogate drept „altfel” au fost marginalizate și privite cu ochi nu tocmai blânzi de cei care stabilesc regulile „normale” ale societății. Însă adevărul este, ca întotdeauna, undeva la mijloc. Cine sunt acei oameni care spun că un lucru este normal sau nu? Cine le și ne dă nouă dreptul să judecăm lucruri care au fost lăsate pe pământ de Dumnezeu? Dacă ne amintim de Biblie, atunci înseamnă că putem rememora și celebrul citat atribuit lui Hristos, cel în care este invitat să arunce cu piatra cel fără de păcate, moment în care se așterne o liniște mormântală peste cetele de revoltați, care se retrag cu rușine, căci realizează că nimeni nu este fără de pată. Așadar, de ceva timp, am început să privesc cu totul altfel oamenii, lumea înconjurătoare, neîndrăznind să-mi mai permit nici măcar un gând răuvoitor care ar ...

Din arhivele personale - "Nu fugi, n-ai unde sa te ascunzi!"

Din arhivele personale Ne amintim de spectacole care s-au jucat cu ani in urma. Ne amintim de postari de pe bloguri de mult disparute. Le adunam, incetul cu incetul, sub un singur acoperis - REPUBLIKA KRITICA. Si astfel se naste o noua rubrica - Din arhivele personale . Si anul acesta ARCUB-ul a oferit finantari pentru diverse programe si proiecte care mai de care mai interesante. Si nu pot sa nu ma intreb de ce nu se face mai des sesiunea asta de finantare? Sau de ce nu exista si alte organisme, in afara de ARCUB, AFCN si CREART care sa acorde asemenea bani. Pentru ca sunt atatea proiecte faine. Exista atatia oameni frumosi, cu idei "crete", cum imi place mie sa le spun. Idei si proiecte care ar putea schimba nu doar fata Bucurestiului sau a tarii, ci ar putea transforma insisi oamenii si modul lor de gandire. Ei bine, un astfel de proiect a fost si "Hide&Seek - Unde esti?", initiat de Fundatia Carta. Si nu le-a fost usor. Asta va spun din...