Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta cultura

Poema Română de George Enescu în premieră pe FestivalEnescu.ro de Ziua Națională a României

Festivalul Internațional George Enescu invită iubitorii muzicii la premiera lucrării Poema Română pe site-ul www.festivalenescu.ro , pentru celebrarea Zilei Naționale a României. Poema Română a fost interpretată pentru prima dată la Festivalul Enescu în ediția din 2017, la Ateneul Român, de orchestra franceză Les Siècles și Corul Regal, sub bagheta maestrului François-Xavier Roth. Înregistrarea concertului poate fi vizionată gratuit începând de luni, 30 noiembrie, până în ajunul Sărbătorilor de iarnă, accesând acest link .   Poema Română este prima piesă orchestrală compusă de George Enescu, în 1897, când abia absolvise conservatoarele din Viena și Paris. Chiar dacă avea doar 16 ani când a scris-o, lucrarea este o realizare considerabilă, întrucât Enescu avea încă de atunci o înțelegere substanțială a orchestrei. Până la acel moment, marele muzician compusese deja trei dintre cele patru Simfonii de şcoală pentru orchestră, un Concert pentru vioară, o Baladă pentru vioară ș...

Concertul EMOCIÓN! pe scena Ateneului Român

Sâmbătă, 28 martie 2020, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Mari a Ateneului Român (Str. Benjamin Franklin nr. 3), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism , cu sprijinul Kaufland România, în parteneriat cu Filarmonica George Enescu , Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe , Tarom , Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești , organizează cu ocazia celei de-a VII-a ediții a proiectului “SUFLET ÎN CULORI” , concertul extraordinar EMOCIÓN ! . Concertul va fi susținut de Ansamblul VIOLONCELLISSIMO fondat și condus de violoncelistul Marin CAZACU , soprana Laura TĂTULESCU , tenorul suedez Kristofer LUNDIN , mezzosoprana Roxana CONSTANTINESCU și pianista Luminița BERARIU . Evenimentul va fi prezentat de Mihaela TATU , trainer în tehnica și arta comunicării și Ambasador Help Autism 2020 . În program piese de: Tomaso Albinoni, George Frideric Händel, Wolfgang Amadeus Mozart , Giuseppe Verdi, Dimitri Shostakovich, Ludwi...

Un nou inceput

Ne apropiem de finalul anului. Si, totusi, Republika Kritica alege sa se innoiasca astazi. Imbracam haine noi, pentru vremuri noi. Si ceea ce ne-a facut sa luam aceasta hotarare a fost noul parteneriat (si, primul, de altfel) cu unul din cele mai interesante si complexe ONG-uri culturale actuale, "Asociatia pentru Muzica, Arta si Cultura" . Aceasta onoare, de a ne afla in parteneriat cu asociatia, a venit in urma celui mai recent proiect al lor, "Stars in the Sky / Stelele-n cer", reprezentat printr-o serie de recitaluri sustinute de soprana Rodica Vica si interpreta la titera Barbara Laister-Ebner. In urma acestui proiect, a rezultat un important si frumos interviu realizat de Tudor Sicomas cu Rodica Vica, interviu ce poate fi citit pe site-ul  filme-carti.ro . De altfel, acesta din urma este unul din locurile in care puteti gasi nenumarate articole, recenzii si cronici semnate de Tudor Sicomas, fiind, de asemenea, poate cel mai prezent si implicat blog in ...