Treceți la conținutul principal

Concertul EMOCIÓN! pe scena Ateneului Român




Sâmbătă, 28 martie 2020, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Mari a Ateneului Român (Str. Benjamin Franklin nr. 3), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, cu sprijinul Kaufland România, în parteneriat cu Filarmonica George Enescu, Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Tarom, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează cu ocazia celei de-a VII-a ediții a proiectului “SUFLET ÎN CULORI”, concertul extraordinar EMOCIÓN!.
Concertul va fi susținut de Ansamblul VIOLONCELLISSIMO fondat și condus de violoncelistul Marin CAZACU, soprana Laura TĂTULESCU, tenorul suedez Kristofer LUNDIN, mezzosoprana Roxana CONSTANTINESCU și pianista Luminița BERARIU. Evenimentul va fi prezentat de Mihaela TATU, trainer în tehnica și arta comunicării și Ambasador Help Autism 2020. În program piese de: Tomaso Albinoni, George Frideric Händel, Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi, Dimitri Shostakovich, Ludwig van Beethoven, Jules Massenet, Claude Debussy, Georges Bizet, Astor Piazzolla și Sabin Pautza.

Biletele sunt disponibile pe www.BILETE.ro, iar fondurile obținute în urma vânzării acestora vor fi direcționate către programele de terapie prin care Help Autism sprijină circa 600 de copii și adolescenți să-și atingă potențialul. Mai multe detalii pe https://www.bilete.ro/suflet-in-culori/

***
Despre invitați:
VIOLONCELLISSIMO este unul dintre cele mai vestite ansambluri camerale românești din ultimii 15 ani și s-a format la inițiativa renumitului violoncelist Marin CAZACU, care, alături de actuali şi foşti studenţi ai săi, a deschis astfel un nou drum în promovarea muzicii şi a tinerelor talente din România. În anul 2001, concertul susținut de Violoncellissimo în cadrul Festivalului Internațional George Enescu s-a bucurat de un mare succes, iar șapte ani mai târziu uimea publicul cu un moment muzical fără precedent, când 60 de violonceliști au urcat pe scena Ateneului Român – „un concert demn de cartea recordurilor”, după cum a scris, la acel moment, presa. În data de 26 mai 2013, Marin Cazacu a urcat din nou pe scena Ateneul Român, de această dată într-un concert extraordinar alături de 100 de violonceliști. În ultimii ani, ansamblul Violoncellissimo a susținut concerte în cadrul a unor importante evenimente culturale din România și străinătate, dintre care amintim: Concert cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Ziua Culturii Naționale, Gala premiilor UNITER şi Hope Concert. Mai multe informații pe: www.violoncellissimo.ro

LAURA TĂTULESCU, soprană: a absolvit Masteratul la Universitatea Națională de Muzică București (2005) cu rolul Margareta din opera "Faust" de Gounod, a obținut 3 Premii I la Concursurile naționale "Marţian Negrea", "Mihail Jora" şi "Concursul de Lied" de la Braşov, iar în același an, la numai 24 de ani, devenea cea mai tânără membră a prestigiosului Ansamblu de Solişti ai Operei de Stat din Viena – debutând rol dup rol precum: Susanna (Nunta lui Figaro), Despina (Cosi fan tutte sub bagheta maestrului Riccardo Muti), Sophie (Werther), Pamina (Flautul fermecat), Musetta (Boema). În stagiunea 2005/2006, a primit singurul premiu "Uli Maerkle" acordat vreodată, pentru cel mai promițător tânăr debutant la Wiener Staatsoper din acel an. În 2009 devine solistă la Bayerische Staatsoper unde a interpretat roluri precum: Susanna, Adina, Despina, Zerlina, Musetta, Gretel - rolul titular din L’enfant et les Sortileges (sub bagheta lui Martyn Brabbins), Creusa (Medea din Corinto de Mayr cu Ivor Bolton), Marzelline, Erste Dame, etc., iar în 2011, după doar două stagiuni la Opera de Stat Bavareză primește mult râvnitul Munchener Feststspielpreis - cântăreața anului 2011. A interpretat roluri precum Leonore in premiera mondială a operei Catarsi de Benedikt Brachtel în 2017- în cadrul festivalului de opera de la Munchen și premiera mondială a operei Requiem de Thierry Huillet în 2018, operă înregistrată pe disc cu Orchestre de Chambre de Toulouse în 2019. A avut colaborari importante cu Opera din Los Angeles (Lauretta din Gianni Schicchi, premieră în regia lui Woody Allen), Festivalul de la Glyndebourne, Concertgebouw Amsterdam, Maggio Musicale Fiorentino, Mostly Mozart Festival din New York, Konzerthaus Berlin, MUPA Budapesta, English National Opera (producția Castor et Pollux - care a obținut premiul pentru cea mai bună producție a anului la OLIVIER Awards), Edinburgh și Glasgow, Seattle Opera, Cincinnati Opera, Hong-Kong, Korea National Opera, Santa Fe Opera, Stadttheater Klagenfurt, Lille Opera, Florida Grand Opera, Gewandhaus Leipzig, Münchener Rundfunk, Atlanta Symphony și Jacksonville Symphony, recital de arii la Rudolfinum în Praga, Carnegie Hall din New York, Ateneul Român din București, Opera din Lille, Teatro Mayor din Bogota, etc. A colaborat cu dirijori sau regizori precum: Riccardo Muti, Seiji Ozawa, Philippe Jordan, Andris Nelsons, Ivan Fischer, Adam Fischer, Kent Nagano, James Conlon, Marco Armiliato, Renaud Doucet & Andre Barbe, Laurent Pelly, Vera Nemirova, Immo Karaman, Sebastian Weigle, Danielle Gatti, Daniel Oren, Robin Ticciati, James Gaffigan, Corrado Rovaris, Peter Schneider, Constantinos Carydis, Juraj Valcuha, Ivor Bolton, Tomas Hanus și alții. Din păcate, în tot acest răstimp, prezenţele ei pe scenele din România au fost sporadice: un spectacol la Operele din Bucureşti şi Timişoara, un recital de lieduri la Ateneul Român, un concert de arii la Filarmonica din Cluj şi un concert în seria Concertelor Cele 3 Dive la Sala Radio. Însă, pentru a remedia această absență, în 2017, Laura Tătulescu a fost invitata Luminiței Arvunescu într-o ediție specială a întâlnirilor muzicale Opera FANtastica (Muzeul Colecțiilor de Artă din București). Mai multe informații pe: www.lauratatulescu.com

ROXANA CONSTANTINESCU, mezzosoprană: Recunoscută de presa internațională drept „mezzosoprana de talie mondială, unde din bogatul său registru vocal grav - ce amintește de un vin porto vechi și până la acutele sale radiante, cântecul este fără cusur și actoria pe măsură, interpretarea fiind remarcabil realizată” (Star Tribune), este renumită pentru complexitatea măiestriei sale, abilitatea de a aborda diferite stiluri cu aceeași frumusețe, angajament și onestitate. Recent a încheiat cu mare succes un turneu european alături de Balthasar Neumann Chor and Ensemble și Thomas Hengelbrock. A susținut concerte la Konzerthaus Wien, Luxemburg Philharmonie, Laeiszhalle Hamburg, Essen Philharmonie și a debutat în Requiemul lui Verdi cu Masaaki Suzuki și Seattle Symphony (Auditorium di Milano). Ultimele ei spectacole au fost la: Opera de Montpellier (Hermina în Visul unei nopți de vară de Britten), Opera de Oviedo și Teatro Lirico di Cagliari (în rolul titular al operei Carmen de Bizet). Sezonul trecut a început cu Simfonia a IX-a de Beethoven la Festivalul Internațional George Enescu, urmat de o Gală alături de tenorul Roberto Alagna (Musikkens Hus Aalborg) și de un program de Mozart și Bach cu Helmuth Rilling (Tchaikovsky Concert Hall – Moscova). A interpretat roluri precum: Elijah cu Bach Collegium Japan la Leipzig, Emira din opera Siroe de  Hasse la Opéra de Lausanne; Messiah de Handel cu Tonkünstler-Orchester Vienna și Matthew Halls (Auditorium-ul din Grafenegg); Stabat Mater de Rossini cu James Gaffigan (Théâtre du Champs-Elysées); concert și înregistrare cu Missa Solemnis de Beethoven cu Bach Collegium Japan și Masaaki Suzuki (Tokyo Opera City Concert Hall_; apariții cu Internationale Bachakademie Stuttgart și Hans-Christoph Rademann la Walt Disney Hall Los Angeles, Princeton și Fort Lauderdale, la Moscova alături de dirijorul Helmuth Rilling și debut la: Konzerthaus Berlin cu St. John Passion de Bach, Festivalul Verbier în Falstaff de Verdi, Ópera de Oviedo (Cherubino în Nunta lui Figaro) și la National Center of Performing Arts din Beijing (Rosina în Bărbierul din Sevilia). A apărut în Siroe de Hasse (Tchaikovsky Concert Hall - Moscova, Concertgebouw Amsterdam, Centrul de Congrese din Cracovia) și a revenit la Teatro La Fenice ca Adalgisa în Norma și la Filarmonica din Los Angeles cu un program de Mozart și Arvo Pärt alături de Gustavo Dudamel. A debutat cu succes la Opera din Zurich și la Teatro la Fenice (Adalgisa în Norma); Israeli Opera (Fenena din Nabucco); Opéra Royal de Versailles (Emira într-o nouă producție a operei Siroe); Teatro dellOpera di Roma în Manon Lescaut; Filarmonica din Los Angeles (o nouă producție de Così fan tutte). A interpretat roluri precum Rosina în Bărbierul din Sevilia (Wiener Staatsoper, Deutsche Oper Berlin și New National Theatre Tokyo); Despina în Così fan tutte și Zerlina în Don Giovanni (Opera din Los Angeles); Nicklausse în Les Contes dHoffmann (producție nouă a Theater an der Wien); Dorabella în Così fan tutte și Fatime în Oberon (Théâtre du Capitole Toulouse); Charlotte în Werther (Opera din Minnesota) și rolul principal în La Cenerentola (Opera din Minnesota și Opera Națională București). A fost solista ansamblului Operei de Stat din Viena (2007-2010), unde a debutat în roluri ca: Rosina, Cherubino, Zerlina, Nicklausse, Lola, Fjodor, Stéphano, etc. A colaborat cu dirijori precum: Seiji Ozawa, Pierre Boulez, Riccardo Muti, Fabio Luisi, James Conlon, Helmuth Rilling, Gustavo Dudamel, Kirill Petrenko, Graeme Jenkins, Sir Neville Marriner, Jeffrey Tate, Daniel Oren, Yannick Nézet-Séguin, Peter Schneider, Asher Fisch, Bertrand de Billy, Franz Welser-Möst, Manfred Honeck, Marco Armiliato, Riccardo Frizza, Daniele Callegari, Sascha Goetzel, cu orchestre ca: Chicago Symphony Orchestra, Vienna Philharmonic, Munich Philharmonic, Toronto Symphony Orchestra, Bavarian Radio Symphony Orchestra, Seattle Symphony Orchestra and Radio Symphony Orchestra Stuttgart, Balthasar Neuman Ensemble, etc. și a susținut recitaluri la Carnegie Hall, Wigmore Hall, Musikverein Vienna, Lockenhaus Festival, Abbaye de Lessay și Goethes House. În România aminti: concertul „Cele 3 dive” (Săla Radio), evoluția alături de Filarmonica „George Enescu” (dirijor Christian Badea - Ateneul Român) sau rolurile Rosina si Cenerentola la Opera Nationala Bucuresti. În 2016 a fost invitata Luminiței Arvunescu într-o ediție specială a întâlnirilor muzicale Opera FANtastica (Teatrul Național București). A înregistrat pentru BIS Records, PentaTone Music, Hänssler Classic, OEHMS Classics, SWR, CSO Resound, Artmode Records, Weltbild și Carus Verlag. Înregistrarea CD a operei Pulcinella de Stravinsky (dirijor Pierre Boulez) nominalizată la Premiile Grammy, iar înregistrarea operei Missa Solemnis nominalizata la International Classical Music Awards. Mai multe informații pe: www.roxanaconstantinescu.com

KRISTOFER LUNDIN, tenor: tenorul suedez Kristofer Lundin a studiat la Colegiul Universitar de Operă din Stockholm și a fost membru al Studioului Internațional de Operă din Zurich. Și-a făcut debutul la Festivalul de la Salzburg in 2017 în rolul lui Odoardo (Ariodante) sub bagheta dirijorului Gianluca Capuano. Angajamentele recente și viitoare includ debutul său la opera din Santiago de Chile in rolul Ismaele din opera Nabucco de Verdi, debutul său la Théâtre du Capitole de Toulouse in opera Parsifal de Richard Wagner, revenirea sa la festivalul din Salzburg în rolul Leibbojar (Boris Godunov) și al treilea evreu (Salome), și în același rol la Bayerische Staatsoper din München, colaborare cu Komische Oper in Berlin în opera Tote Stadt de Korngold, rolul The Officer (Cardillac) la Salzburger Landestheater și Theater Hagen, Odoardo la Opéra de Monte-Carlo, Liberto în L’incoronazione di Poppea la Opera din Zürich, rolul tenorului din oratoriul Marienvesper de Monteverdi în regia lui Calixto Bieito, la Teatrul Național din Mannheim. Dintre colaborările anterioare enumerăm:Florestan (Catarsi), premiera mondiala realizată la Bayerische Staatsoper din Munchen, Don Ottavio (Don Giovanni) la Malmö și Salzburg Landestheater, unde a interpretat și Aminta în Dafne a lui Caldara, Jaquino (Fidelio) și Tamino (Die Zauberflöte). Printre rolurile intepretate de Kristofer Lundin la opera din Zürich se numără: Chaplitsky (Regina Spadelor), Conte de Lerma (Don Carlo) și Oskar în Alexandre Bis a lui Martinu. De asemenea, a intepretat rolul Tamino la Teatrul Palatului Ulriksdal și Egeo în Giasone a lui Cavalli la Drottningholm Court Theatre.

Luminița BERARIU, pianistă: absolventă a Conservatorului Ciprian Porumbescu din București - unde a studiat pianul cu reputatele profesoare Ana Pitiș și Ioana Minei, Luminiţa Berariu şi-a început activitatea artistică de timpuriu - cu concerte, înregistrări audio și recitaluri solo și camerale - atât în țară cât și peste hotare, de aproape 3 decenii manifestându-se şi în calitate de maestru acompaniator, coach, pentru soliștii vocali ai Operei Naţionale din Bucureşti. Este o prezență constantă în stagiunile de concert. Iar din anul 2000, Luminița Berariu conduce în fiecare toamnă, serii de ateliere pentru cântăreți și pianiști în Marea Britanie, workshop-uri susținute de Art Council of Wales.

Mihaela TATU, trainer în tehnica și arta comunicării și Ambasador Help Autism 2020: și-a început activitatea media în radio și până la momentul ProTV București, a oscilat între radio și televiziune la Brașov. A obținut locul II pe țară pentru cea mai bună voce radiofonică feminină., în cadrul Festivalului "Zilele Morconi". Mihaela Tatu și-a câștigat notorietatea în televiziune, unde a fost primul realizator TV care a reușit, în cadrul emisiunilor sale "De 3xFemeie", să atragă atenția telespectatorilor și a celor care puteau schimba situația, asupra problemelor reale cu care se confruntă femeia în societatea românească. După aproximativ 11 ani de contabilitate și peste 22 de ani de mass media, a ajuns la concluzia că unul dintre pilonii ce susțin dezvoltarea noastră ca indivizi și unde chiar suntem deficitari, este Comunicarea. În prezent este trainer și coach ANC în Tehnica și Arta Comunicării specializat pe tehnica livrării mesajului în discurs. De aproape 7 ani formează public-speakeri, traineri, precum și persoane care sunt conștiente de faptul ca nu pot transmite cunoștințe și informații dacă nu stăpânesc oratoria, dicția și tehnicile de gestionare a emoțiilor. De asemenea, este trainer certificat Persolog dupa modelul DISC, voice cover la BTI, speaker și moderator permanent la Business Days de peste 6 ani. Timpul liber și-l împarte între acțiuni de voluntariat, în care se dăruiește copiilor cu deficiențe locomotorii, ADHD, sindrom down și autism și atelierele de comunicare pe care le susține în liceele din țară, în cadrul campaniei "Nu renunța la Cunoaștere". Totodată a rămas o susținătoare a femeii și a tot ceea ce reprezintă activitatea acesteia în familie și în societatea românească. Și-a continuat studiile în psihologie, logopedie și logoterapie, iar de 7 ani s-a mutat la Oradea. Din când în când mai da viața cate unui personaj de desene animate precum Matilda din filmul de desen animat "Angry Birds". Motto-urile ei sunt: Ești ceea ce alegi tu sa fii în fiecare moment și Nu exista vârstă pentru un nou început.

Despre Suflet în Culori:
Vă invităm ca împreună să transformăm miracolul muzicii în miracolul recuperării copiilor cu autism.”

Proiectul caritabil de muzică clasică, a luat ființă, în 2014, ca o îmbinare a dorinței Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură de a oferi sprijin pentru persoanele aflate în dificultate și a obiectivului Asociației Help Autism – de a susține recuperarea copiilor diagnosticați cu autism. Este al șaptelea an în care Asociația Help Autism marchează Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, 2 aprilie, prin intermediul acestui evenimentul cultural menit să atragă atenția asupra problematicii autismului în România și totodată să strângă fonduri pentru susținerea celor peste 500 de copii din asociație. Mai multe detalii atât despre proiectul inițiat de Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, cât și despre edițiilor precedente ale proiectului găsiți pe: http://musicarte.ro/suflet-in-culori/

Despre autism:
La nivel mondial, 1 din 59 de copii este diagnosticat cu Tulburare de Spectru Autist, iar rezultatele studiilor efectuate în țara noastră ne înscriu, din păcate, în aceeași incidență. În România, în fiecare an, 1000 de copii sunt diagnosticați cu autism (conform Institutului Național de Sănătate Mintală). Autismul este cea mai răspândită tulburare a copilăriei, nu se vindecă, dar prin diagnosticare precoce și intervenție specializată, aproape jumătate dintre copiii afectați pot ajunge să trăiască o viață independentă. Un copil cu autism petrece în medie între două și opt ore pe zi în camera de terapie, luni sau chiar ani la rând, iar costurile sunt între 2000 și 5000 de lei pe lună. La aproape 10 ani de la înființare, Asociația Help Autism este astăzi cea mai mare organizație dedicată copiilor cu tulburări pervazive de dezvoltare din România. Help Autism susține sute de copii diagnosticați cu TSA prin programe de terapie, în cadrul celor 5 centre și la domiciliu. De la terapie specifică la programe de integrare școlară, de la sprijin pentru părinți la campanii de conștientizare, lobby și advocacy, Help Autism caută să ofere constant un spectru de soluții pentru copiii și adolescenții cu autism și pentru familiile lor, să pregătească școala și societatea să-i accepte și să-i integreze. Mai multe detalii despre activitatea Asociației Help Autism găsiți pe www.helpautism.ro.

Organizatori: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism
Cu susținerea: Kaufland România
Parteneri instituționali: Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Filarmonica George Enescu
Parteneri: Tarom, Floria.ro, Wagner Arte Frumoase și Povești, Body Mind Spirit Expo, Gala Societății Civile, Pilgrim Project
Coproducător: Radio România Muzical
Parteneri Media: Agerpres, BlitzTV, Radio România Cultural, Radio România București, Radio Trinitas, Radio Clasic, Itsy Bitsy Radio, Revista Insigth Tarom, Revista Tangou – Marea Dragoste, Revista Femeia, Revista Mămica, Bookhub, Literomania, Verbs describe us, Promenada Culturală, LiterNet.ro, Qbebe, Business24, Ziare.com, Jurnalul de Afaceri, Agentiadearte.ro, B365.ro, SensoTV, Calendar Evenimente, Ziarul Metropolis, Revista Urbea Mea, Catchy, ArtOut, Republika Kritica, InOras.ro, Bucharest Cultural Events,  IQads, Orasulmeu, Bucureștii vechi și noi, PRwave, 4arte.ro, Onlinegallery.ro, Autentici.info, Jurnal de București, www.bzi.ro, Ceașca de Cultură,  Artline.ro, România Pozitivă, RoEvents, Revista Actualitatea Muzicală a UCMR

Birou Presă - Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură
tel. +40 723917995; birou.presa@musicarte.ro; www.musicarte.ro;   

Comunicare – Asociația HelpAutism
tel. +40  726147707; pr@helpautism.ro; www.helpautism.ro;  

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lansarea romanului Istoria apelor semnat de Maja Lunde, autoarea bestsellerului Istoria albinelor

Hipnotic, emoționant, inspirator,  Istoria apelor , un nou roman semnat de Maja Lunde, marea revelație a literaturii norvegiene, a apărut în această toamnă în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Ivonei Berceanu. Asemenea bestsellerului internațional  Istoria albinelor ,  Istoria apelor  se concentrează asupra puterii naturii și a spiritului uman.   •   Urmăriți lansarea live, pe Facebook , miercuri 28 octombrie, de la ora 19.30. Participă: Dana Pîrvan, Cristina Stănciulescu, Marius Constantinescu. Moderator: Denisa Comănescu. Înregistrarea evenimentului va fi disponibilă ulterior pe  canalul YouTube Humanitas .   •   În fiordurile înghețate ale Norvegiei de azi, a căror frumusețe sălbatică este mutilată de lăcomia omului, sau în Europa viitorului, deșertificată, devastată de războaiele purtate pentru cea mai prețioasă resursă a vieții, apa este cea care hotărăște destine și reconfigurează harta lumii. 2017. Signe a crescut în Norvegia, într-un peisa

"Sorry", online live de la Teatrul Bulandra!

Bulandra continuă seria difuzărilor în regim live streaming. 📆 În această seară, de la ora 19.00, SORRY de Aleksandr Galin, în regia lui Yuri Kordonsky. O tulburătoare poveste de dragoste, o reîntâlnire după 20 de ani, în care speranţele şi deziluziile lasă loc unui dialog de un dramatism consistent, într-o Rusie ce anulează orice formă de libertate. 🎭 Distribuţia: Mariana Mihuț (Inna Rassadina) Ion Caramitru (Iuri Zvonariov) 🎭 Scenografia: Nina Brumuşilă 📷 Fotografii de Cosmin Ardeleanu ______________________ 🎤 Yuri Kordonsky: ”Iubesc oamenii. Iubesc viaţa, şi în frumuseţe, şi în urâţenie. Există o parte frumoasă a vieţii, clipa care trece. Faptul că ea trece, asta o face frumoasă. Cred că şi de asta teatrul e viu. Teatrul e clipa care trece. La film, poţi să vezi aceeaşi imagine o dată, de două ori, de o sută de ori, asculţi muzică şi poţi să repeţi aceeaşi piesă, dar la teatru, clipa nu se repetă niciodată. Stai în sală, vezi ceva şi realizezi că nu se va mai repeta nicio

Tandreţea magnoliilor de oţel

Robert Harling. Poate numele nu vă spune prea multe. „Steel Magnolias” („Magnolii de oţel”). Deja sună cunoscut, nu? Este titlul piesei de teatru scrisă de dramaturgul american şi adaptată de nenumărate ori pentru marele ecran, televiziune şi radio. De ce a avut un asemenea succes acest text? Nu este oare doar o poveste ca oricare alta? Poate da, poate nu... Pentru că ceea ce reuşeşte Robert Harling să facă este mai mult decât să nareze întâmplări obişnuite din viaţa unor femei din Louisiana. El vorbeşte despre cu totul altceva în piesa lui, aducând în prim-plan transformările prin care trece orice femeie, în momentul când este pusă faţă în faţă cu fapte de viaţă. Dramaturgul reuşeşte, astfel, să contureze portretele puternice ale unor femei (mame, bunici, soţii şi, cel mai important, prietene) care devin caractere general valabile în orice timp, în orice spaţiu social-cultural, şi care demonstrează că feminitatea poate să împletească puterea de oţel cu tandreţea şi delicateţea florilo