Republika Kritica

Începând de astăzi, Republika Kritica deschide o nouă rubrică – „Studii independente”. Aici veți putea citi studii de teatru, muzică, spectacole, arte vizuale. Deschiderea o facem cu prima parte dintr-un studiu realizat de Tudor Sicomaș în lucrarea sa de licență – „De la tragedia antică la drama muzicală modernă. Disputa Friedrich Nietzsche – Richard Wagner”. Lucrarea de tinereţe a lui Richard Wagner, „Oper und Drama” („Opera şi drama” – 1851) a fost considerată – şi încă este, de unii iubitori de muzică de operă – drept un eseu blasfemiator la adresa unor creaţii îndrăgite şi bine înrădăcinate în sufletele melomanilor. Scris pe când compozitorul avea 38 ani, acest lung eseu pune în valoare atât ideile şi consideraţiile sale asupra marilor opere de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea, cât şi dorinţa sa de a reforma genul, considerat de el superficial, într-un veritabil teatru muzical, de a întrerupe tradiţia muzicală de până atunci pe care o ved...

Teatrul Naţional din Bucureşti se mândreşte a fi prima scenă a ţării. Şi, cu cele mai recente premiere ale sale umplând sălile până la refuz, se dovedeşte că este adevărat. De ce? Pentru că repertoriul său cuprinde atât texte consacrate din marea literatură dramatică universală şi românească, dar şi piese noi, ale autorilor contemporani (români şi străini). În plus, numele regizorilor şi al actorilor ce performează pe scena naţionalului bucureştean reprezintă, la rândul lor, garanţii ale calităţii şi, astfel, al succesului. Un asemenea caz îl constituie şi „Noii infractori”, una din recentele premiere desfăşurate pe scena Sălii Mari a teatrului. Textul, semnat de Edna Mazya (unul din cei mai cunoscuţi, apreciaţi şi jucaţi dramaturgi israelieni din lume), este una din cele mai acide satire sociale actuale. Deşi este prezentată ca fiind o comedie şi deşi publicul râde în hohote în anumite momente-cheie, substratul psiho-social este cu mult mai adânc şi mai însemnat şi rep...

De-a lungul vieţii ni se repetă că educaţia este perpetuă, că trebuie să învăţăm mereu, că examenele ne aşteaptă la tot pasul, că nu vom scăpa de manuale, profesori (sau traineri, spuneţi-le cum vreţi) niciodată. Ei bine, trebuie să recunosc că, uneori, această ameninţare continuă pentru mine devine foarte obositoare. Şi nu cred csunt singurul. Orice adult cred că îşi poate aduce aminte de anii de şcoală şi oricât de mult ar susţine cineva că are amintiri plăcute din acele timpuri, nu mă va putea convinge de faptul că i-ar fi plăcut vreodată senzaţiile alea terifiante de dinaintea unei teze, a unei ascultări la tablă. Tot aşa, nu voi putea fi convins niciodată că cineva a trecut prin şcoală numai cu bucurie şi zâmbetul pe buze, căci întotdeauna va exista acel profesor înspăimântător, la care înveţi de frică. Sau acea profesoară care te obligă să faci anumite lucruri doar pentru că ei aşa i se pare normal şi împotriva căreia dacă îndrăzneşti să te revolţi există posibilitatea să ...