Republika Kritica

Teatrul Naţional din Bucureşti se mândreşte a fi prima scenă a ţării. Şi, cu cele mai recente premiere ale sale umplând sălile până la refuz, se dovedeşte că este adevărat. De ce? Pentru că repertoriul său cuprinde atât texte consacrate din marea literatură dramatică universală şi românească, dar şi piese noi, ale autorilor contemporani (români şi străini). În plus, numele regizorilor şi al actorilor ce performează pe scena naţionalului bucureştean reprezintă, la rândul lor, garanţii ale calităţii şi, astfel, al succesului. Un asemenea caz îl constituie şi „Noii infractori”, una din recentele premiere desfăşurate pe scena Sălii Mari a teatrului. Textul, semnat de Edna Mazya (unul din cei mai cunoscuţi, apreciaţi şi jucaţi dramaturgi israelieni din lume), este una din cele mai acide satire sociale actuale. Deşi este prezentată ca fiind o comedie şi deşi publicul râde în hohote în anumite momente-cheie, substratul psiho-social este cu mult mai adânc şi mai însemnat şi rep...

Dacă într-un spectacol de Shakespeare ai libertatea de a face aproape orice, cu Cehov trebuie să fii atent la fiecare milimetru, nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării. Cel puţin astfel gândeşte georgianul David Doiashvili, unul dintre cei mai interesanţi şi controversaţi regizori din momentul actual. Şi tind să cred că are dreptate. Chiar dacă poate nu sunt de acord cu faptul că ai o asemenea libertate cu un text shakespearian, trebuie să recunosc că teatrul cehovian este, într-adevăr atât de bine structurat şi gândit de autor, încât tot ce îţi permiţi să faci ca regizor este să despici textul până în cele mai adânci înţelesuri şi să oferi publicului revelaţii în ceea ce priveşte relaţiile dintre personaje. Dar cam atât. Căci totul este acolo, în cuvintele scrise de Anton Pavlovici în urmă cu mai bine de o sută de ani. Şi nu doar în cuvinte, ci mai ales în pauzele dintre ele. În acele gânduri nerostite care, de fapt, exprimă o întreagă lume ascunsă căreia nu îi sunt neces...