Treceți la conținutul principal

Din arhivele personale - "Nu fugi, n-ai unde sa te ascunzi!"


Din arhivele personale

Ne amintim de spectacole care s-au jucat cu ani in urma. Ne amintim de postari de pe bloguri de mult disparute. Le adunam, incetul cu incetul, sub un singur acoperis - REPUBLIKA KRITICA. Si astfel se naste o noua rubrica - Din arhivele personale.




Si anul acesta ARCUB-ul a oferit finantari pentru diverse programe si proiecte care mai de care mai interesante. Si nu pot sa nu ma intreb de ce nu se face mai des sesiunea asta de finantare? Sau de ce nu exista si alte organisme, in afara de ARCUB, AFCN si CREART care sa acorde asemenea bani. Pentru ca sunt atatea proiecte faine. Exista atatia oameni frumosi, cu idei "crete", cum imi place mie sa le spun. Idei si proiecte care ar putea schimba nu doar fata Bucurestiului sau a tarii, ci ar putea transforma insisi oamenii si modul lor de gandire.
Ei bine, un astfel de proiect a fost si "Hide&Seek - Unde esti?", initiat de Fundatia Carta. Si nu le-a fost usor. Asta va spun din proprie experienta. E foarte greu sa convingi ARCUB-ul sa iti dea bani pentru un proiect. Trebuie sa fie ceva cu adevarat de impact pentru comunitatea bucuresteana. Dar iata ca ei au dat lovitura. Caci ce poate fi mai de impact decat un proiect teatral, in care oferi posibilitatea unor tineri actori abia iesiti de pe bancile facultatilor de profil sa se afirme pe o scena profesionista? Pentru ca stim cu totii cat de greu ne e in aceste tulburi timpuri pe care le traim sa gasim un job in domeniu. Cu atat mai mult cu cat e vorba de cultura.

Dar actorul si regizorul (de aceasta data) Dragos Campan a reusit sa treaca peste orice fel de inconvenient si sa scoata la iveala talentul sclipitor a 4 tineri nebuni si frumosi: Liviana Murgoci, Beatrice Rubica, Tudor Andronic si Danni Ionescu; carora li s-a alaturat cu o frumoasa generozitate temperamentala Clara Flores, actrita a Teatrului "Toma Caragiu" din Ploiesti. Impreuna, aceasta echipa a dat viata textului "Hide&Seek", a autoarei contemporane Esther Roltz. Un text proaspat, extrem de actual si, mai ales, foarte binevenit in contextul violentelor pe care noi si, mai ales, adolescentii, le traim zi de zi. E foarte interesant ca, desi textul este plasat in spatiul german, atat numele date de autoare personajelor, cat si problematica sunt extrem de apropiate de Romania noastra draga.

Viziunea regizorala a lui Dragos Campan este un punct forte al spectacolului. Chiar si un ochi neformat isi poate da seama de munca depusa de acesta, alaturi de tineri, pentru a putea scoate tot ce e mai bun dintr-un text care deja e foarte bun. Si ceea ce am apreciat la acest spectacol este ca regizorul s-a dat cu un pas inapoi si a facut in asa fel incat amprenta sa vina "pe dedesubt", pe sub jocul actorilor, permitandu-le acestora sa se desfasoare din plin.
De remarcat sunt cele doua actrite, Liviana Murgoci (Paula) si Beatrice Rubica (Vanessa). Amandoua au dat masura reala a talentului lor. In timp ce Liviana intruchipeaza o fiinta plapanda, timida, retrasa si, poate, chiar putin ciudata, Beatrice Rubica creeaza contrapunctul acesteia. Vanessa ei este o adolescenta rebela, plina de viata, dornica sa traiasca si, din pacate, sa nu tina cont de regulile elementare ale unei convietuiri normale. De aici se isca si tot dramatismul piesei si al spectacolului. Ciocnirile violente ale celor doua prietene de liceu, precum si scenele dure dintre cei doi baieti (Tudor Andronic-Luca si Danni Ionescu-Daniel) transforma un text care incepe banal, aproape plictistor, intr-un adevarat ring de pro-uri si contra-uri asupra societatii contemporane.
Intr-adevar, "la piece de resistence" a spectacolului este Clara Flores. Desi nu are aparitii foarte intinse si dese, actrita parca umple spatiul cu vocea ei fredonand cu temperament Habanera din "Carmen", de Bizet, dar si cu energia debordanta, proprie spiritului latino-american ce ii curge prin vene. De subliniat ca, desi actrita vorbeste romana ca o romanca get-beget, personajul ei stalceste cuvintele pe parcursul spectacolului. Si nu pot decat sa ma intreb cata munca a depus sa rosteasca gresit o limba pe care a ajuns sa o vorbeasca fluent? Si, da, cred ca aici intervine memoria emotionala a actorului.

Scenografia inspirata a Iulianei Gherghilescu reda intru totul atmosfera rebela si putin defecta a liceelor din ziua de azi. O "buda" dezafectata a fetelor, care a devenit, intre timp, "pestera comorilor", locul unde fiecare din cele 5 personaje a ascuns sau ascunde zilnic ceva.
Si, la final, ce pot sa va spun? Ca umil spectator ce ma aflu? Nu pot sa spun decat pe langa groaza si tristetea care m-au cuprins urmarind spectacolul si realizand in ce lume defecta traim, am fost invaluit si de o bucurie nemarginita ca teatrul traieste. Ca teatrul nu va muri. Ca, prin aportul adus de oameni ca Dragos Campan si Fundatia Carta, tinerii actori talentati au loc in lumea asta urata si ca pot duce mai departe mostenirea artistica romaneasca. Mergeti la "Hide&Seek" si aflati si voi unde sunteti, unde va pozitionati in relatia cu ceilalti si, cel mai important, in relatia cu voi insiva!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tandreţea magnoliilor de oţel

Robert Harling. Poate numele nu vă spune prea multe. „Steel Magnolias” („Magnolii de oţel”). Deja sună cunoscut, nu? Este titlul piesei de teatru scrisă de dramaturgul american şi adaptată de nenumărate ori pentru marele ecran, televiziune şi radio. De ce a avut un asemenea succes acest text? Nu este oare doar o poveste ca oricare alta? Poate da, poate nu... Pentru că ceea ce reuşeşte Robert Harling să facă este mai mult decât să nareze întâmplări obişnuite din viaţa unor femei din Louisiana. El vorbeşte despre cu totul altceva în piesa lui, aducând în prim-plan transformările prin care trece orice femeie, în momentul când este pusă faţă în faţă cu fapte de viaţă. Dramaturgul reuşeşte, astfel, să contureze portretele puternice ale unor femei (mame, bunici, soţii şi, cel mai important, prietene) care devin caractere general valabile în orice timp, în orice spaţiu social-cultural, şi care demonstrează că feminitatea poate să împletească puterea de oţel cu tandreţea şi delicateţea florilo

O călătorie virtuală magică

Traversăm vremuri grele. Pentru unii chiar vremuri cumplite ori tragice. Lumea este speriată, panicată, izolată, lipsită aparent de iubire şi de apropierea fizică (ce pentru unii contează atât de mult). Ne este teamă să ne atingem, să ne îmbrăţişăm. Şi totuşi, nu trebuie să uităm că suntem oameni, cu o conştiinţă, cu un suflet, cu inimi calde ce bat în fiecare piept. Să nu uităm că dragostea şi solidaritatea sunt cele două aspecte care ne pot salva atât psihic cât şi fizic din cele mai grele încercări şi care ne pot duce mai departe spre un tărâm magic, unde suntem cu adevărat ocrotiţi de toate relele. Unul din mijloacele prin care ne putem face spiritul să continue să trăiască şi să primească hrană este arta. Arta, atât de hulită şi lăudată, în acelaşi timp. Arta, care te ridică, care îţi pune oglinda propriului suflet în faţă, care îţi adresează întrebări mai mult sau mai puţin retorice. Momentele acestea care ne supun răbdarea şi empatia la teste extreme, pot fi trecute mai uş

De-a râsu’-plânsu’

Teatrul Naţional din Bucureşti se mândreşte a fi prima scenă a ţării. Şi, cu cele mai recente premiere ale sale umplând sălile până la refuz, se dovedeşte că este adevărat. De ce? Pentru că repertoriul său cuprinde atât texte consacrate din marea literatură dramatică universală şi românească, dar şi piese noi, ale autorilor contemporani (români şi străini). În plus, numele regizorilor şi al actorilor ce performează pe scena naţionalului bucureştean reprezintă, la rândul lor, garanţii ale calităţii şi, astfel, al succesului. Un asemenea caz îl constituie şi „Noii infractori”, una din recentele premiere desfăşurate pe scena Sălii Mari a teatrului. Textul, semnat de Edna Mazya (unul din cei mai cunoscuţi, apreciaţi şi jucaţi dramaturgi israelieni din lume), este una din cele mai acide satire sociale actuale. Deşi este prezentată ca fiind o comedie şi deşi publicul râde în hohote în anumite momente-cheie, substratul psiho-social este cu mult mai adânc şi mai însemnat şi rep