Treceți la conținutul principal

Începe Concursul Internațional George Enescu 2020

 205 tineri muzicieni din 39 de țări au intrat în competiția online


Concursul Internațional George Enescu începe pe 29 august 2020, cu 205 tineri muzicieni rămași în cursă după reorganizarea evenimentului în online, pe fondul pandemiei, din cei 272 de muzicieni trecuți de preselecția din iunie.

Am convingerea că această ediție a Concursului Internațional George Enescu va fi un eveniment de mari proporții, de care se va bucura un public mult mai numeros decât de obicei. Cea mai mare parte a Concursului se va desfășura online, prin urmare mult mai mulți oameni vor avea șansa să-l urmărească decât atunci când avem doar publicul din sala de concert.  Suntem creatorii propriei noastre realități. O creăm zi de zi prin ceea ce facem, asigurându-ne astfel că avem un viitor. Ne asigurăm, însă, prin aceasta, că vom avea și un trecut. Fie ca anul 2020, așadar, să fie unul de care vă amintiți nu ca fiind anul virusului, anul fricii sau anul în care totul s-a anulat, ci ca fiind anul în care v-ați împlinit visul, anul în care ați participat la Concursul Internațional George Enescu. Vă urez tuturor mult succes și vă mulțumesc!”, a transmis, în mesajul său pentru deschiderea Concursului, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului și Concursului George Enescu.

Cei 205 candidați rămași în concurs provin din 39 de țări. Dintre ei, 184 concurează la cele trei instrumente: vioară (66); violoncel (54); pian (64), iar 21 participă la secțiunea de compoziție, cu 26 de lucrări.  Cei mai tineri candidați sunt în vârstă de 14 ani, iar cei mai în vârstă candidați au 33 de ani.

Faza online a Concursului Enescu se va derula până pe 20 septembrie 2020 și va consta în:

  1. 29.08.2020, ora 18.00 – Deschiderea Concursului, cu Concertul de Gală pe scena Ateneului Român, în care vor fi prezentate în premieră mondială „Brahmsodia” – Triplu Concert pentru vioară, violoncel și pian, op. 169, compus de Dan Dediu, special pentru această ediție şi Concertul pentru clarinet şi orchestră de Alexandru Ştefan Murariu - lucrare distinsă cu premiul I al Concursului Enescu din 2018.

Triplul Concert va fi interpretat de trei laureați din edițiile precendente: Gyehee Kim (vioară, 2016), Valentin Răduțiu (violoncel, 2011) și Victoria Vassilenko (pian, 2016) acompaniați de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Josep Caballé Domenech.

Concertul va fi transmis în direct sâmbătă, 29 august 2020, pe site-ul www.festivalenescu.ro și la Televiziunea Română de la ora 18.00. De asemenea, concertul de deschidere va fi preluat și pe platforma Raiffeisen Art Proiect #StagiuneVirtuală (https://art.raiffeisen.ro/), unde va putea fi văzut și în următoarele 30 de zile.

2.       Prima etapă de Concurs a fiecărei secțiuni se va desfășura conform programului inițial: violoncel, 30 august-3 septembrie; vioară, 5-9 septembrie; pian, 11-15 septembrie. În aceste perioade, înregistrările cu interpretările concurenților vor fi publicate pe site-ul www.festivalenescu.ro, pentru a putea fi ascultate de iubitorii muzicii, iar membrii juriilor vor analiza performanțele candidaților și îi vor alege pe cei 12 candidați care vor trece în următoarea etapă.

 

3.       A doua etapă de Concurs se va desfășura tot online, pe bază de înregistrări, conform programului inițial: violoncel, 5-7 septembrie; vioară, 11-13 septembrie; pian, 17-19 septembrie.  Înregistrările cu interpretările aferente acestei etape vor fi disponibile pentru publicul larg pe www.festivalenescu.ro. Dintre cei 12, juriile vor selecta șase concurenți pentru fiecare secțiune, care vor intra în semifinală.

 

4.       Competiția de Compoziție se va desfășura integral conform programului inițial. Jurizarea lucrărilor trimise de concurenți se face în mod obișnuit de la distanță. Câștigătorul secțiunii va fi anunțat pe 20 septembrie pe www.festivalenescu.ro.

 

Accesul la tot conținutul online ale Concursului din această perioadă este gratuit. Programul complet este la acest link: https://www.festivalenescu.ro/program/ .

 

Semifinalele și finalele la cele trei secțiuni de instrumente vor fi organizate în mai 2021, la Ateneu.

Mesajul ediției din acest an este „Frumusețe în viață”, iar în contextul pandemiei, Concursul Enescu și-a propus să arate că avem cu toții puterea să ne reinventăm, pentru a alege în egală măsură viața și frumusețea. Spotul campaniei este la acest link: https://www.youtube.com/watch?v=oJZNy0KX10I&feature=youtu.be .

 

Premiile Ediției

Premiile oferite sunt în valoare de 100.000 euro. La secțiunea compoziție s-a introdus un premiu nou, pentru originalitate, în valoare de 5.000 euro.

Câștigătorii premiilor I de la Concursul Enescu 2020 sunt invitați în cadrul Festivalului Internațional George Enescu 2021, unde vor concerta alături de mari orchestre ale lumii (Orchestra of the Americas, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin ș.a.).

Câștigătorii Concursului Internațional George Enescu 2020 de la secțiunile vioară, violoncel și pian vor beneficia de un premiu special, nou introdus în pachetul competiției: un concert împreună cu Orchestra Filarmonică Bohuslav Martinů în noiembrie 2021, la Musikverein Golden Hall din Viena. Cei trei laureați ai Concursului Enescu vor interpreta Triplul Concert pentru vioară, violoncel și pian de Ludwig van Beethoven, în contextul marcării la nivel mondial a 250 de ani de la nașterea marelui compozitor. Premiul este oferit de IMK Society for the Promotion of Music and Culture din Viena, o organizație care lucrează cu muzicieni precum Maxim Vengerov sau Mischa Maisky și derulează proiecte în colaborare cu celebrele case de discuri Sony, Decca și Deutsche Gramophon.

Buget

Bugetul total pentru organizarea evenimentului se ridică la 4.020.000 lei, alocați după cum urmează: Faza I (2020): 1.605.000 lei; Faza II (2021): 2.415.000 lei.

 

Deschiderea oficială

Deschiderea oficială a Concursul Enescu a fost marcată printr-o conferinţă de presă online care a avut loc vineri, 28 august, de la ora 14.00, transmisă pe www.festivalenescu.ro și pe pagina de Facebook a Festivalului Enescu. Evenimentul s-a desfășurat în două paneluri „Prezentarea organizării și desfășurării Concursului Enescu 2020” și „Muzică și experiență culturală: promisiunea Concursului Enescu 2020”.

Invitați:  Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial pe probleme de cultură (intervenție înregistrată); Doina Gradea, Președinte, Director General al Societății Române de Televiziune; Liliana Staicu, Director Orchestrele și corurile Radio România; Mihai Constantinescu, Directorul Executiv al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu; Vladimir Jurowski, Directorul Artistic al Festivalului George Enescu (intervenție înregistrată); dirijorul și soliști din concertul de deschidere: Josep Caballé Domenech și respectiv Gyehee Kim  – violonistă, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu, 2016; Valentin Răduțiu  – violoncelist,  laureat al Concursului Internațional George Enescu, 2011; Viktoria Vassilenko – pianistă, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu, 2016; Dan Dediu, compozitor, Președintele Senatului Universității Naționale de Muzică București, autorul lucrării Brahmsodia care va fi prezentată în premieră mondială la concertul de deschidere; Alexandru Ștefan Murariu, compozitor, câștigătorul secțiunii de compoziție a Concursului Internațional George Enescu, 2018; Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank; Sever Voinescu, redactor-șef Dilema Veche.

Informații suplimentare

Concursul George Enescu funcționează ca o platformă internațională de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii și de promovare a compozițiilor marelui muzician român în rândul noii generații de artiști din toată lumea, și este, astfel, o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat în România. Concursul are patru secțiuni – vioară, violoncel, pian și compoziție – și situează în top cinci la nivel mondial în peisajul competițiilor de muzică clasică.

Informații de presă: Oana Marinescu | Oana.Marinescu@omavision.ro | tel: 0741 278 737

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lansarea romanului Istoria apelor semnat de Maja Lunde, autoarea bestsellerului Istoria albinelor

Hipnotic, emoționant, inspirator,  Istoria apelor , un nou roman semnat de Maja Lunde, marea revelație a literaturii norvegiene, a apărut în această toamnă în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Ivonei Berceanu. Asemenea bestsellerului internațional  Istoria albinelor ,  Istoria apelor  se concentrează asupra puterii naturii și a spiritului uman.   •   Urmăriți lansarea live, pe Facebook , miercuri 28 octombrie, de la ora 19.30. Participă: Dana Pîrvan, Cristina Stănciulescu, Marius Constantinescu. Moderator: Denisa Comănescu. Înregistrarea evenimentului va fi disponibilă ulterior pe  canalul YouTube Humanitas .   •   În fiordurile înghețate ale Norvegiei de azi, a căror frumusețe sălbatică este mutilată de lăcomia omului, sau în Europa viitorului, deșertificată, devastată de războaiele purtate pentru cea mai prețioasă resursă a vieții, apa este cea care hotărăște destine și reconfigurează harta lumii. 2017. Signe a crescut în Norvegia, într-un peisa

"Sorry", online live de la Teatrul Bulandra!

Bulandra continuă seria difuzărilor în regim live streaming. 📆 În această seară, de la ora 19.00, SORRY de Aleksandr Galin, în regia lui Yuri Kordonsky. O tulburătoare poveste de dragoste, o reîntâlnire după 20 de ani, în care speranţele şi deziluziile lasă loc unui dialog de un dramatism consistent, într-o Rusie ce anulează orice formă de libertate. 🎭 Distribuţia: Mariana Mihuț (Inna Rassadina) Ion Caramitru (Iuri Zvonariov) 🎭 Scenografia: Nina Brumuşilă 📷 Fotografii de Cosmin Ardeleanu ______________________ 🎤 Yuri Kordonsky: ”Iubesc oamenii. Iubesc viaţa, şi în frumuseţe, şi în urâţenie. Există o parte frumoasă a vieţii, clipa care trece. Faptul că ea trece, asta o face frumoasă. Cred că şi de asta teatrul e viu. Teatrul e clipa care trece. La film, poţi să vezi aceeaşi imagine o dată, de două ori, de o sută de ori, asculţi muzică şi poţi să repeţi aceeaşi piesă, dar la teatru, clipa nu se repetă niciodată. Stai în sală, vezi ceva şi realizezi că nu se va mai repeta nicio

Tandreţea magnoliilor de oţel

Robert Harling. Poate numele nu vă spune prea multe. „Steel Magnolias” („Magnolii de oţel”). Deja sună cunoscut, nu? Este titlul piesei de teatru scrisă de dramaturgul american şi adaptată de nenumărate ori pentru marele ecran, televiziune şi radio. De ce a avut un asemenea succes acest text? Nu este oare doar o poveste ca oricare alta? Poate da, poate nu... Pentru că ceea ce reuşeşte Robert Harling să facă este mai mult decât să nareze întâmplări obişnuite din viaţa unor femei din Louisiana. El vorbeşte despre cu totul altceva în piesa lui, aducând în prim-plan transformările prin care trece orice femeie, în momentul când este pusă faţă în faţă cu fapte de viaţă. Dramaturgul reuşeşte, astfel, să contureze portretele puternice ale unor femei (mame, bunici, soţii şi, cel mai important, prietene) care devin caractere general valabile în orice timp, în orice spaţiu social-cultural, şi care demonstrează că feminitatea poate să împletească puterea de oţel cu tandreţea şi delicateţea florilo