Treceți la conținutul principal

Berliner leben


Intotdeauna mi-au placut calatoriile. Inca de mic, simteam un fior pe sirea spinarii ori de cate ori trebuia sa plec, alaturi de bunica ori mama ori chiar singur intr-o excursie sau in vacanta. Si acum  mi se umezesc ochii amintindu-mi de zilele de iunie cand incepeam sa pregatesc bagajele cu 2-3 zile inainte de plecare, cand imi asezam cu grija hainutele spalate de bunica la mana intr-o valiza maro-inchis pe care, mai apoi, o caram cu mandrie si asupra de masura spre portbagajului Daciei 1300 care ne astepta in spatele blocului. Nici nu mai conta ca uneori valiza era mai mare si mai grea decat mine. Conta numai faptul ca plecam, ca ma indreptam spre necunoscut, spre o noua aventura care ma astepta dincolo de Bucuresti. De fapt, acum imi dau seama ca oricat de mult as iubi orasul in care m-am nascut si in care traiesc, totusi parca am avut mereu dorinta asta de a pleca de aici, de a vedea si simti alte si alte locuri. Ca si cum niciodata nu m-am identificat complet cu locurile mele natale.

Peste cativa ani, cand excursiile din tara s-au transformat in calatorii peste hotare, mi-am dat seama ca nu doar Bucurestiul ma strange, ci chiar Romania insasi. Chiar si acum (sau, mai degraba, acum mai mult decat niciodata) simt ca Valahia nu a fost niciodata tara mea, cu adevarat, pana in maduva oaselor. Oricat as fi incercat si incerc, nu simt nici macar o urma de patriotism. Dimpotriva, pot spune cu mana pe inima ca intotdeauna m-am simtit acasa la Londra, Paris, Viena sau Budapesta. Si, nu...nu e vorba de nivelul ridicat de trai sau de gradul de civilizatie al marilor orase. E vorba, pur si simplu, ca de fiecare data cand ajung dincolo, in Occident, apare un sentiment care ma face sa ma gandesc ca eu deja am fost in locurile alea, ca am trait acolo si inainte. Poate asa se explica si faptul ca odata ajuns intr-o capitala de dincolo, incep sa ma descurc foarte repede, ca si cum nu e prima oara cand strabat orasul respectiv. Ciudat...foarte straniu si ciudat.


Asa s-a intamplat si cu Berlin, una din capitalele europene in care nu mai fusesem pana acum cateva zile. Si ce capitala! Si ce experienta! Din toate punctele de vedere. Stiam deja ca germanii au punctualitatea in sange (mai fusesem in copilarie la Munchen si Nurenberg), asa ca nu m-a mirat sa vad ca totul merge ca un ceas elvetian din acest punct de vedere. Ceea ce m-a uimit si impresionat, insa, a fost curatenia luna de pe strazile Berlinului (si sa tinem cont ca vorbim de una din cele mai mari capitale ale Europei si ale lumii) si lejeritatea cu care se circula, atat pe carosabil, cat si in mijloacele de transport. De altfel, marimea geografica, dar numarul totusi redus de populatie in comparatie cu suprafata teritoriala contribuie din plin la acest climat aerisit, unde aglomeratia e un termen oarecum strain. Chiar si cu prezenta miilor de turisti, capitala Germaniei este un loc unde te poti plimba lejer, fara teama de a fi lovit, calcat in picioare sau inghesuit in autobuz.



Nu pot sa trec cu vederea nici atractiile principale pe care le-am vizitat si care mi-au ramas lipite de suflet. Insula Muzeelor, desigur - poate unul din cele mai mari si interesante complexe muzeale de pe batranul continent - cu highlights-uri ca Pergamon Museum, Neues Museum si Bode Museum - a fost prima oprire.  Nu cred ca voi putea uita vreodata triumfala poarta a zeitei Ishtar sau intrarea monumentala in Piata din Milet (doua edificii reconstruite in marime naturala in interiorul Muzeului Pergamon, aceasta oaza babilo-asiriana, unde istoria te pandeste dupa fiecare colt). Iar incursiunea in lumea mumiilor si a zeilor din Egipt din Neues Museum se alatura experientelor asemanatoare de la Luvrul parizian si de la The British Museum din Londra.

Cu toate ca poate parea superficiala, nu pot sa uit nici vizita la Berliner Zoologischer Garten (pe scurt, Zoo Berlin), cea mai veche gradina zoologica din Germania si cea care are cea mai mare diversitate de specii din lume. 

De ce am spus superficial? Pentru ca, in comparatie cu vizitele unor mari muzee sau monumente, o plimbare la Zoo nu pare ceva iesit din comun. Insa eu sunt de parere ca atunci cand vezi cum sunt tratate animalele respective, poti sa-ti dai seama cu usurinta de caracterul si tipologiile oamenilor dintr-un anumit loc. Si trebuie sa spun ca m-am bucurat sa vad ca Zoo-ul berlinez isi respecta locuitorii necuvantatori, oferindu-le spatii generoase si renuntand la ideea de garduri in favoarea unor santuri imense, care le permite animalelor sa se bucure de o anumita libertate si care ii protejeaza pe vizitatori de posibilele izbucniri instinctuale ale acestora.


Si, desi reprezinta o parte mai sumbra a Berlinului, aleg sa inchid cu doua monumente cutremuratoare: Memorialul Everilor Ucisi in Europa, o creatie arhitectonica uriasa realizata de arhitectul vizionar american Peter Eisenman, constituita din 2711 pietre de beton pe o suprafata de 19.000 de metri patrati. Un imens labirint prin care te pierzi si in interiorul caruia trebuie sa meditezi la viata labirintica si fara scapare de care au avut parte evreii de-a lungul timpului. Last, but not least, arhi-cunoscutul Zid al Berlinului a fost monumentul cu care am incheiat vizita scurta, dar puternica a capitalei Germaniei. Sa vezi chiar si numai fundatiile unei bucati mici a granitei care despartea Germania si Europa in doua a fost o experienta care m-a miscat profund, facandu-ma sa analizez situatia politica actuala mai mult sau mai putin luminoasa atat pentru batranul continent, cat si pentru tara noastra. Din fericire, metroul berlinez nu m-a lasat sa raman in aceasta groapa intunecata a depresiei, oferindu-mi in schimb intalnirea cu muzica si divertismentul stradal, prin intermediul a trei tineri muzicieni foarte talentati care, la flaut, violoncel si clape, incantau trecatorii grabiti.


All in all, Berlin a fost acum adaugat automat pe lista oraselor unde m-am simtit ca acasa si unde imi doresc cu ardoare sa revin. Chiar daca nu a surclasat Londra, care va ramane mereu pe locul 1 in inima si viata mea, capitala germana are acel farmec special, constituit din mixul de lume americana si europeana, pastrand si un iz specific nemtesc pe care nu il intalnesti la alte popoare ale mapamondului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Loggia cu filme - Frumoasa nebunie a iubirilor de-odinioară

  Lady L , coproducție 1965 Regie: Sir Peter Ustinov Distribuție: Sophia Loren, Paul Newman, Sir David Niven, Philippe Noiret   Perioada ante- și post-belică m-a fascinat încă din fragedă pruncie. Îi mulțumesc pentru această iubire de frumos și de altădată dragii mele bunici materne, Ileana Cârstea, care încă de la vârste foarte mici mi-a povestit cu un talent de povestitor hâtru aparte nenumărate pățanii prin care a trecut în copilărie și tinerețe, precum și istorioare legate de părinții și bunicii ei. Toate aceste narațiuni fermecătoare le port cu mine în suflet mereu și mă întorc la ele de fiecare dată când vreau să rememorez frânturi din vremurile de odinioară, când lumea era mai relaxată, mai voioasă, poate chiar mai fericită. Sigur că adeseori, în poveștile reale ale bunicii se strecurau picanterii, vorbe și întâmplări deocheate, dar care ar fi farmecul lor fără aceste condimente atât de necesare? Nu, nu e vorba de vulgaritate ieftină, ba chiar gratuită. Dimpotri...

Richard Wagner – Opera și specificul muzicii (II)

Continuând pe firul istoric al operei universale, Wagner subliniază faptul că aceasta nu este o creaţie populară prin faptul că ea nu s-a născut din manifestări de acest gen – din spectacolele medievale, în speţă – tipul de teatru unde cuvântul şi muzica creeau o unitate naturală şi normală. Opera a apărut, aşa cum s-a mai menţionat, la Curţile nobililor şi, în special, la cele italiene; Italia fiind, aşa cum scrie compozitorul, „singura ţară importantă din cultura europeană unde teatrul nu a dobândit nicio semnificaţie reprezentativă” [1] . Bineînţeles, teatrul neavând o pondere atât de mare în zona italiană, poporul fiind, de asemenea, unul cu mari aplecări spre muzică, cuvântul rostit, textul din operele de început trece pe un plan secundar, importantă fiind muzica – o muzică, însă, fără mare profunzime, folosită doar pentru distracţia, plăcerea şi amuzamentul auditoriului nobil. Din păcate, observă Wagner, de-a lungul timpului, acest procedeu nu s-a schimbat aproape deloc, compozit...

Alina Tofan: „Pandemia mi-a demonstrat că atunci când ești bine tu cu tine, după ce ai muncit și ai visat, e timpul să respiri și să lași lucrurile să se întâmple”

Pandemia. O situație care ne-a schimbat tuturor existența, modalitatea de a privi viața, de a comunica și de a interacționa cu cei din jurul nostru, fie că este vorba de prieteni, rude, părinți, copii sau, pur și simplu, străini. În toată această perioadă ne-am izolat, ne-am autoizolat, am fugit de orice contact social care ne-ar fi putut pune viețile în pericol. Am încercat, totodată, să nu renunțăm cu totul și cu totul la comunicare și la o viață socială măcar în mediul online. Nici arta nu a fost ocrotită – și nu mă refer doar la România, ci la întreg mapamondul. Actori, muzicieni, performeri, artiști, toți au trebuit să se „mute” în zona virtuală, pentru a mai spera la o viitoare viață creativă. Tinerii reprezentanți ai artei scenice românești au fost extrem de vocali și prezenți pe diverse canale sociale. Alții chiar și-au luat inima în dinți și au dat dovadă de un curaj vecin cu nebunia, alegând să meargă înainte, să comunice, să atingă alți oameni (mai mult sau mai puțin metafor...