Treceți la conținutul principal

Din arhivele personale - La ceas aniversar: Mihai Malaimare

Din arhivele personale

Ne amintim de spectacole care s-au jucat cu ani in urma. Ne amintim de postari de pe bloguri de mult disparute. Le adunam, incetul cu incetul, sub un singur acoperis - REPUBLIKA KRITICA. Si astfel se naste o noua rubrica - Din arhivele personale.


In urma cu aproape patru ani, am descoperit un teatru. Un teatru nou pentru mine, la acea vreme. Un teatru altfel, un teatru foarte special. Un teatru care avea si are o directie precisa si bine clarificata (asa cum rar se mai intampla in ziua de astazi in teatrul romanesc). Un teatru care de atunci s-a adaugat sufletului meu. Teatrul Masca. Multa lume il denumeste fie teatru de cartier sau de nisa. Eu prefer sa spun ca este un loc special, un loc unde se creeaza in continuu, unde se face si altceva decat vedem pe scenele obisnuite bucurestene si romanesti. Teatrul Masca a avut curajul inca de la inceput sa se intoarca impotriva curentului si sa realizeze capodopere ale unui gen putin exploatat in Romania: teatrul non-verbal, teatrul de gest. In ultimii ani, pe langa acest tip de spectacole, Masca si-a dezvoltat o noua "aripa" culturala si anume cea a statuilor vivante, o alta forma teatrala privita oarecum straniu la noi.
Ei bine, toate aceste lucruri enumerate mai sus nu ar fi putut fi posibile fara initiativa si munca zilnica a unui om, a unui artist desavarsit - Mihai Malaimare. Si astazi este o zi speciala. Pentru ca astazi avem ocazia sa ne aratam si noi, publicul, recunostinta fata de realizarile artistice ale lui Mihai Malaimare. Astazi ii spunem La Multi Ani, ii dorim multa sanatate si putere de munca spre a duce mai departe ceea ce a inceput.

Desigur, de-a lungul timpului s-a ciocnit deseori de batjocura unor presupusi oameni de teatru, care, in fond, nu au fost decat plini de invidia celui neputincios si au incercat sa puna bete in roate omului Mihai Malaimare. Dar omul Mihai Malaimare si-a unit fortele cu artistul Mihai Malaimare si, impreuna, au mers mai departe indiferent de conditiile de lucru si de piedicile puse de altii. La inceput, pierzandu-si sediul initial, actorii alaturi de maestrul lor au declansat o greva, au jucat in strada, au jucat peste tot, dovedindu-se foarte adaptabili oricaror conditii. Dupa ce, in final, a triumfat si a reusit sa devina un teatru de stat, institutionalizat, Masca a inceput sa infloreasca mai mult ca niciodata. Mihai Malaimare a adus numerosi creatori intre zidurile teatrului fondat de el. A creat festivaluri, precum "Masti europene la Masca" si "Festivalul International de Statui Vivante" (care, apropos, se afla in topul manifestarilor de gen din lume). A permis, de asemenea, studentilor si celor pasionati de teatru sa se intalneasca cu mari artisti ai secolelor XX si XXI - Michele Modesto Casarin (regizor italian, specialist in commedia dell'arte), Stefano Perocco (celebru creator de masti venetiene de commedia dell'arte), Jozef Szajna (unul dintre cei mai mari regizori de teatru ai lumii), elevi ai scolii de teatru gestual Jacques Lecocq. Si multi multi altii.

Pe langa asidua munca de manager teatral, Mihai Malaimare si-a desfasurat, in paralel, si activitatea de regizor si actor, pe care o realizeaza cu atata maiestrie. Personal, am urmarit evolutia si creatiile acestui actor inca de mic copil. Din pacate, doar prin intermediul televiziunii, am luat contact cu roluri realizate de Mihai Malaimare inca din tinerete. Si nu mi-e rusine sa recunosc ca in momentele in care am cochetat cu actoria, in scoala generala si liceu, am incercat deseori sa ii imit stilul de joc (si nu doar datorita fascinatiei pe care o exercita asupra mea, dar si prin faptul ca mimica sa si toata gestica imprima personajelor un comic aparte, nefortat, neexagerat si firesc). Iata, deci o alta caracteristica pe care o admir la Mihai Malaimare: este un actor de scoala veche, clasica, dar care a reusit sa scape de patima falsului si a declamatiei inutile pe care o propovaduiau actorii din alte vremuri. El a reusit mereu, chiar din tinerete, sa etaleze o simplitate si o naturalete a jocului dezarmante. Nu este de mirare ca a fost de la inceput actor la Teatrul National din Bucuresti si ca a fost apreciat de Radu Beligan, directorul institutiei. Nu voi uita niciodata emotia de a fi partas la spectacolul legendar deja "Actorul". Un spectacol care m-a facut sa vad altfel munca actorului, sa inteleg mai bine tipul de teatru realizat de Mihai Malaimare si de Teatrul Masca. Un spectacol care a transmis bucuria de a juca, de a fi pe scena si de a povesti spectatorilor.
Apoi, dupa cum spuneam deja, m-am si ne-am intalnit si cu regizorul Mihai Malaimare. Prin montari ca "Militarul fanfaron", "Comedia erorilor", "Flecarelile femeilor", "Romeo si Julieta", "Ulciorul sfaramat" si, cel mai recent, "Zidul". Am reusit sa observ, cu fiecare spectacol regizat de domnia sa, o alta fateta a regizorului. A stiut de fiecare data sa imbine mecanismele comice cu dramaticul si, uneori, chiar cu tragicul. Ma gandesc aici la celebrul spectacol "Oglinda" (de care imi este atata dor), care m-a marcat si mi-a modificat felul de a privi teatrul gestual. Ma gandesc, de asemenea, la "Romeo si Julieta", o realizare unica in teatrul romanesc. Sa montezi Shakespeare aproape fara nicio vorba, bazandu-te doar pe miscare, muzica si emotie este o incercare cel putin temerara, dar pe care Mihai Malaimare a transformat-o, din nou, intr-un triumf. Nu in ultimul rand, cea mai recenta productie a sa, "Zidul" starneste foarte multe reactii pozitive din partea publicului si a spectatorilor avizati. Creat ca un adevarat eseu teatral, "Zidul" nu este doar un tablou vivant. Este mult mai mult decat atat. Este sentiment, este emotie impinsa la paroxism. Vorbeste atat de frumos si tulburator despre viata, moarte, obstacole, ziduri, despartire, ura, teama. Este un spectacol ce merita sa fie impins cat mai in fata pe scena romaneasca, pentru a fi vazut si cunoscut de cat mai multa lume. Sper eu ca UNITER-ul va crea un premiu special pentru acest gen de teatru pe care il face Mihai Malaimare, alaturi de Teatrul Masca.

In final, nu pot decat sa spun din nou: LA MULTI ANI, Maestre Mihai Malaimare. Noi, umilii spectatori, va transmitem gandurile noastre bune si ne dorim sa vedem multe alte spectacole create de domnia voastra. Si sa va vedem mai des si in postura de actor. Chapeau, Maitre!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Loggia cu filme - Frumoasa nebunie a iubirilor de-odinioară

  Lady L , coproducție 1965 Regie: Sir Peter Ustinov Distribuție: Sophia Loren, Paul Newman, Sir David Niven, Philippe Noiret   Perioada ante- și post-belică m-a fascinat încă din fragedă pruncie. Îi mulțumesc pentru această iubire de frumos și de altădată dragii mele bunici materne, Ileana Cârstea, care încă de la vârste foarte mici mi-a povestit cu un talent de povestitor hâtru aparte nenumărate pățanii prin care a trecut în copilărie și tinerețe, precum și istorioare legate de părinții și bunicii ei. Toate aceste narațiuni fermecătoare le port cu mine în suflet mereu și mă întorc la ele de fiecare dată când vreau să rememorez frânturi din vremurile de odinioară, când lumea era mai relaxată, mai voioasă, poate chiar mai fericită. Sigur că adeseori, în poveștile reale ale bunicii se strecurau picanterii, vorbe și întâmplări deocheate, dar care ar fi farmecul lor fără aceste condimente atât de necesare? Nu, nu e vorba de vulgaritate ieftină, ba chiar gratuită. Dimpotri...

Richard Wagner – Opera și specificul muzicii (II)

Continuând pe firul istoric al operei universale, Wagner subliniază faptul că aceasta nu este o creaţie populară prin faptul că ea nu s-a născut din manifestări de acest gen – din spectacolele medievale, în speţă – tipul de teatru unde cuvântul şi muzica creeau o unitate naturală şi normală. Opera a apărut, aşa cum s-a mai menţionat, la Curţile nobililor şi, în special, la cele italiene; Italia fiind, aşa cum scrie compozitorul, „singura ţară importantă din cultura europeană unde teatrul nu a dobândit nicio semnificaţie reprezentativă” [1] . Bineînţeles, teatrul neavând o pondere atât de mare în zona italiană, poporul fiind, de asemenea, unul cu mari aplecări spre muzică, cuvântul rostit, textul din operele de început trece pe un plan secundar, importantă fiind muzica – o muzică, însă, fără mare profunzime, folosită doar pentru distracţia, plăcerea şi amuzamentul auditoriului nobil. Din păcate, observă Wagner, de-a lungul timpului, acest procedeu nu s-a schimbat aproape deloc, compozit...

Cele mai vândute cărți Humanitas, Humanitas Fiction și Humanitas Junior publicate în 2020

  TOP EDITURA HUMANITAS 2020 1. Gabriel Liiceanu,  Isus al meu 2. Marcus Aurelius,  Gânduri despre sine însuși 3. Radu Paraschivescu,  Recviem vesel pentru tata 4. Tatiana Niculescu,  Seducătorul domn Nae 5. Mircea Cărtărescu,  Creionul de tâmplărie 6. Manfred Spitzer,  Demența digitală 7. Ioana Pârvulescu,  Prevestirea 8. Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu,  Despre destin 9. Radu Paraschivescu,  Vitrina cu șarlatani 10. Cristian Presură,  Care e diferența dintre un copil și un laptop? 11. Reza Aslan,  Dumnezeu, o istorie umană 12. Héctor García (Kirai), Francesc Miralles,  Ichigo-Ichie • TOP EDITURA HUMANITAS FICTION 2020 1. Guzel Iahina,  Copiii de pe Volga 2. Heather Morris,  Călătoria Cilkăi 3. Hiro Arikawa,  Memoriile unui motan călător 4. Isabel Allende,  O lungă petală de mare 5. Eric-Emmanuel Schmitt,  Félix și izvorul invizibil 6. Isabel Allende,  Ce vrem noi, femeile? 7. Anuradha Roy,...