Treceți la conținutul principal

Din arhivele personale - Nu suntem singuri




Ce poate fi mai frumos decat muzica? Muzica e peste tot in viata noastra. In soaptele frunzelor, in murmurul copacilor, in sunetul vantului, in strigatul ciobanului din varf de munte, in alinturile bunicilor, in mustrarile parintilor, in anii de scoala si in maturitatea cenusie. Muzica ne insoteste de la nastere pana la moarte. Da, asa e... Ne nastem singuri si murim singuri. Si totusi... Nu suntem singuri. Ne simtim mereu invaluiti de acordurile divine. Ce altceva sunt primele tipete si gangureli ale bebelusului daca nu muzica? O dulce melodie pentru urechile mamei. Iar la finalul vietii nu suntem oare insotiti de muzica funebra a ritualului religios? Iata, deci, ca nu suntem deloc singuri pe lume. Muzica ne este cel mai fidel acompaniator.

De multe ori am avut discutii in contradictoriu cu unii si cu altii...cum ca muzica si teatrul nu au ce cauta impreuna. Dupa umila mea parere, este o afirmatie absolut aberanta. Nu a fost teatrul insotit, din cele mai vechi timpuri, de muzica? Sa incep cu anticele tragedii elene - nu aveau ele, pe langa unul sau doi actori si Cor, instrumente (caci, sa nu uitam, tragediile proveneau din ritualurile religioase, unde muzica ocupa un loc de cinste). Apoi, in Evul Mediu, dramele crestine, nascute din liturghia crestina, nu aveau ele ca insotitoare canturile prelatilor? Ca sa nu mai pomenesc aparitia, in timpul Renasterii, a unui nou gen spectacular - opera. Care, pana la urma, ce este daca nu o piesa de teatru ale carei vorbe au fost puse pe ritmuri si melodii? (n.b. - primul spectacol profesionist de opera a fost "Dafne" de Jacopo Peri, a carei partitura s-a pierdut) S-a ajuns in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea la un varf de neegalat al genului teatrului liric.
Este adevarat ca, in secolul al XX-lea, regizori ca Jerzyi Grotowski au afirmat suprematia actorului, sustinand ca teatrul poate exista si in lipsa muzicii, a elementelor de scenografie si de machiaj. Dati-mi voie sa ma intind pana la un afront blasfemic si sa il contrazic pe domnul Grotowski. Nu, dragii mei, teatrul fara muzica este mort, nu are suflu. Si nici emotia nu este pe masura. Acel catharsis despre care vorbea Aristotel in a sa "Poetica" nu mai poate fi atins, in teatrul de astazi, decat prin muzica.
Permiteti-mi sa demonstrez acest lucru printr-un exemplu concret din realitatea teatrala contemporana romaneasca. Privind, ca simplu spectator, reprezentatia cu "Pescarusul" de Cehov, de la Teatrul de Comedie, am observat si am fost iritat de aparenta superficialitate a publicului vis-a-vis de actiunea scenica, de vorbele si gesturile personajelor. Ei bine, toate acestea au luat sfarsit cand, in cel de-al patrulea act (cu rol de epilog, in acest caz), Nina Zarecinaia (interpretata cu gratie si forta de Anca Maria Dumitra) isi desfasoara monologul patetic al ratarii sale pe fundalul muzical al unui superb vals (n.b. - valsul respectiv este creatia celebrului compozitor basarabean Eugen Doga si face parte din coloana sonora a filmului "Un accident de vanatoare"). Momentul a fost punctat de taierea respiratiei in randurile publicului si, abia la finalul tiradei Ninei, de revenirea la viata, parca, a spectatorilor prin ropotele de aplauze dedicate actritei.
Ei, ce alta dovada pot aduce in sustinerea scurtei mele teze? Ah, da. Mai este una, o dovada ce ma bantuie de vreun an sau doi. Este vorba de teoria wagneriana a operei de arta totale ("Gesamtkunstwerk"), in care maestrul german demonstreaza necesitatea imbinarii tuturor artelor pentru nasterea unui nou gen - drama muzicala. Drama muzicala, acest teatru pe muzica, aceasta opera extrem de teatrala pe care astazi o apreciem si o slavim atat de mult. Si, atunci, cum ar putea exista teatru fara muzica? Muzica fara un strop de teatralitate? Dati-mi voie sa fiu, cum spune Nietzsche, orbit de puterea de convinger a lui Wagner si sa afirm suprematia muzicii in viata noastra.

Deci, sa luam aminte, zic. Nu suntem si nu vom fi singuri niciodata. Muzica ne insoteste pretutindeni. Ea ne este cel mai fidel companion de cand ne nastem si pana inchidem ochii in aceasta lume scurta si mica, dar totodata infinita. Nu va lasati indepartati de muzica si, mai ales, de muzica de calitate. Dar, chiar si asa, orice tip melodic ati aprecia, pornind de la ritmurile turcesti ori tiganesti si ajungand pana la cele mai profunde armonii baroce si renascentiste, primiti si pastrati muzica in viata voastra! Si pentru edificarea vorbelor mele va ofer valsul mentionat mai sus, al maestrului Eugen Doga! Noapte buna, melomani cu sufletul si cu inima!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lansarea romanului Istoria apelor semnat de Maja Lunde, autoarea bestsellerului Istoria albinelor

Hipnotic, emoționant, inspirator,  Istoria apelor , un nou roman semnat de Maja Lunde, marea revelație a literaturii norvegiene, a apărut în această toamnă în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Ivonei Berceanu. Asemenea bestsellerului internațional  Istoria albinelor ,  Istoria apelor  se concentrează asupra puterii naturii și a spiritului uman.   •   Urmăriți lansarea live, pe Facebook , miercuri 28 octombrie, de la ora 19.30. Participă: Dana Pîrvan, Cristina Stănciulescu, Marius Constantinescu. Moderator: Denisa Comănescu. Înregistrarea evenimentului va fi disponibilă ulterior pe  canalul YouTube Humanitas .   •   În fiordurile înghețate ale Norvegiei de azi, a căror frumusețe sălbatică este mutilată de lăcomia omului, sau în Europa viitorului, deșertificată, devastată de războaiele purtate pentru cea mai prețioasă resursă a vieții, apa este cea care hotărăște destine și reconfigurează harta lumii. 2017. Signe a crescut în Norvegia, într-un peisa

"Sorry", online live de la Teatrul Bulandra!

Bulandra continuă seria difuzărilor în regim live streaming. 📆 În această seară, de la ora 19.00, SORRY de Aleksandr Galin, în regia lui Yuri Kordonsky. O tulburătoare poveste de dragoste, o reîntâlnire după 20 de ani, în care speranţele şi deziluziile lasă loc unui dialog de un dramatism consistent, într-o Rusie ce anulează orice formă de libertate. 🎭 Distribuţia: Mariana Mihuț (Inna Rassadina) Ion Caramitru (Iuri Zvonariov) 🎭 Scenografia: Nina Brumuşilă 📷 Fotografii de Cosmin Ardeleanu ______________________ 🎤 Yuri Kordonsky: ”Iubesc oamenii. Iubesc viaţa, şi în frumuseţe, şi în urâţenie. Există o parte frumoasă a vieţii, clipa care trece. Faptul că ea trece, asta o face frumoasă. Cred că şi de asta teatrul e viu. Teatrul e clipa care trece. La film, poţi să vezi aceeaşi imagine o dată, de două ori, de o sută de ori, asculţi muzică şi poţi să repeţi aceeaşi piesă, dar la teatru, clipa nu se repetă niciodată. Stai în sală, vezi ceva şi realizezi că nu se va mai repeta nicio

Tandreţea magnoliilor de oţel

Robert Harling. Poate numele nu vă spune prea multe. „Steel Magnolias” („Magnolii de oţel”). Deja sună cunoscut, nu? Este titlul piesei de teatru scrisă de dramaturgul american şi adaptată de nenumărate ori pentru marele ecran, televiziune şi radio. De ce a avut un asemenea succes acest text? Nu este oare doar o poveste ca oricare alta? Poate da, poate nu... Pentru că ceea ce reuşeşte Robert Harling să facă este mai mult decât să nareze întâmplări obişnuite din viaţa unor femei din Louisiana. El vorbeşte despre cu totul altceva în piesa lui, aducând în prim-plan transformările prin care trece orice femeie, în momentul când este pusă faţă în faţă cu fapte de viaţă. Dramaturgul reuşeşte, astfel, să contureze portretele puternice ale unor femei (mame, bunici, soţii şi, cel mai important, prietene) care devin caractere general valabile în orice timp, în orice spaţiu social-cultural, şi care demonstrează că feminitatea poate să împletească puterea de oţel cu tandreţea şi delicateţea florilo