Ce poate fi mai frumos decat muzica? Muzica e peste tot in viata noastra. In soaptele frunzelor, in murmurul copacilor, in sunetul vantului, in strigatul ciobanului din varf de munte, in alinturile bunicilor, in mustrarile parintilor, in anii de scoala si in maturitatea cenusie. Muzica ne insoteste de la nastere pana la moarte. Da, asa e... Ne nastem singuri si murim singuri. Si totusi... Nu suntem singuri. Ne simtim mereu invaluiti de acordurile divine. Ce altceva sunt primele tipete si gangureli ale bebelusului daca nu muzica? O dulce melodie pentru urechile mamei. Iar la finalul vietii nu suntem oare insotiti de muzica funebra a ritualului religios? Iata, deci, ca nu suntem deloc singuri pe lume. Muzica ne este cel mai fidel acompaniator.
De multe ori am avut discutii in contradictoriu cu unii si cu altii...cum ca muzica si teatrul nu au ce cauta impreuna. Dupa umila mea parere, este o afirmatie absolut aberanta. Nu a fost teatrul insotit, din cele mai vechi timpuri, de muzica? Sa incep cu anticele tragedii elene - nu aveau ele, pe langa unul sau doi actori si Cor, instrumente (caci, sa nu uitam, tragediile proveneau din ritualurile religioase, unde muzica ocupa un loc de cinste). Apoi, in Evul Mediu, dramele crestine, nascute din liturghia crestina, nu aveau ele ca insotitoare canturile prelatilor? Ca sa nu mai pomenesc aparitia, in timpul Renasterii, a unui nou gen spectacular - opera. Care, pana la urma, ce este daca nu o piesa de teatru ale carei vorbe au fost puse pe ritmuri si melodii? (n.b. - primul spectacol profesionist de opera a fost "Dafne" de Jacopo Peri, a carei partitura s-a pierdut) S-a ajuns in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea la un varf de neegalat al genului teatrului liric.
Este adevarat ca, in secolul al XX-lea, regizori ca Jerzyi Grotowski au afirmat suprematia actorului, sustinand ca teatrul poate exista si in lipsa muzicii, a elementelor de scenografie si de machiaj. Dati-mi voie sa ma intind pana la un afront blasfemic si sa il contrazic pe domnul Grotowski. Nu, dragii mei, teatrul fara muzica este mort, nu are suflu. Si nici emotia nu este pe masura. Acel catharsis despre care vorbea Aristotel in a sa "Poetica" nu mai poate fi atins, in teatrul de astazi, decat prin muzica.
Permiteti-mi sa demonstrez acest lucru printr-un exemplu concret din realitatea teatrala contemporana romaneasca. Privind, ca simplu spectator, reprezentatia cu "Pescarusul" de Cehov, de la Teatrul de Comedie, am observat si am fost iritat de aparenta superficialitate a publicului vis-a-vis de actiunea scenica, de vorbele si gesturile personajelor. Ei bine, toate acestea au luat sfarsit cand, in cel de-al patrulea act (cu rol de epilog, in acest caz), Nina Zarecinaia (interpretata cu gratie si forta de Anca Maria Dumitra) isi desfasoara monologul patetic al ratarii sale pe fundalul muzical al unui superb vals (n.b. - valsul respectiv este creatia celebrului compozitor basarabean Eugen Doga si face parte din coloana sonora a filmului "Un accident de vanatoare"). Momentul a fost punctat de taierea respiratiei in randurile publicului si, abia la finalul tiradei Ninei, de revenirea la viata, parca, a spectatorilor prin ropotele de aplauze dedicate actritei.
Ei, ce alta dovada pot aduce in sustinerea scurtei mele teze? Ah, da. Mai este una, o dovada ce ma bantuie de vreun an sau doi. Este vorba de teoria wagneriana a operei de arta totale ("Gesamtkunstwerk"), in care maestrul german demonstreaza necesitatea imbinarii tuturor artelor pentru nasterea unui nou gen - drama muzicala. Drama muzicala, acest teatru pe muzica, aceasta opera extrem de teatrala pe care astazi o apreciem si o slavim atat de mult. Si, atunci, cum ar putea exista teatru fara muzica? Muzica fara un strop de teatralitate? Dati-mi voie sa fiu, cum spune Nietzsche, orbit de puterea de convinger a lui Wagner si sa afirm suprematia muzicii in viata noastra.
Deci, sa luam aminte, zic. Nu suntem si nu vom fi singuri niciodata. Muzica ne insoteste pretutindeni. Ea ne este cel mai fidel companion de cand ne nastem si pana inchidem ochii in aceasta lume scurta si mica, dar totodata infinita. Nu va lasati indepartati de muzica si, mai ales, de muzica de calitate. Dar, chiar si asa, orice tip melodic ati aprecia, pornind de la ritmurile turcesti ori tiganesti si ajungand pana la cele mai profunde armonii baroce si renascentiste, primiti si pastrati muzica in viata voastra! Si pentru edificarea vorbelor mele va ofer valsul mentionat mai sus, al maestrului Eugen Doga! Noapte buna, melomani cu sufletul si cu inima!
Comentarii
Trimiteți un comentariu