Dialoguri independente. Alice Lopez

Anul 2020 se anunță a fi unul foarte interesant, și nu doar din punct de vedere zodiacal. Se pare că artele, artiștii, frumosul – totul – se aliniază în mod pozitiv în acest an. Așadar, Dialogurile independente revin și ele în forță în atenția dumneavoastră. Și nu oricum, ci cu grație divină și har artistic. Iată de ce astăzi veți face cunoștință cu un spirit frumos, un Om deosebit, un artist înzestrat, pentru care arta, dar și viața, izvorăsc din Iubire adevărată și dăruire completă. Doamnelor și domnilor, avem bucuria de a o avea alături de noi pe soprana Alice Lopez, solistă invitată a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

Tudor Sicomaș: Ca de obicei, la începutul oricărui Dialog Independent îmi rog interlocutorul să ne povestească puțin din parcursul său artistic. Așa că voi face același lucru și în cazul tău. Te rog să ne spui câte ceva despre drumul tău într-ale artelor. Când ți-ai dat seama că vrei să faci muzică și cum a continuat acest frumos itinerariu?

Alice Lopez: Aveam 7 ani când am auzit pentru prima dată la televizor muzică de operă. Am rămas cu gura căscată! Când am întrebat-o pe mama cum de cântă așa, mi-a răspuns că au înghițit ouă crude! Vă imaginați ce a urmat? Am fost foarte dezamăgită, după nu știu câte ouă crude înghițite numai eu știu cum, că Vocea mea nu sună deloc ca la TV. La 9 ani urmează Corul de copii al Radiodifuziunii, Liceul de muzică la flaut - un chin total, la 16 ani mă transfer la canto clasic. Aveam o Voce de Îngeraș și o profesoară care habar nu avea de Îngerași și Vocile lor. A reușit să mă convingă că am un defect la voce. Am crezut-o mulți ani. Mi-a instalat bine „programul” - colegele mele cântau așa frumos, câștigau premii la concursuri, iar eu pe scenă aveam trac și scoteam sunete care semănau cu un pinguin pe moarte. Am venit cu Aripi de Înger și am ieșit smotocită bine de săreau numai fulgi și pene din mine. Am renunțat la o strălucită carieră de artist, după cum m-au sfătuit oamenii mari să mă iau dupa Micul Prinț. Pe la 27 de ani am reușit să termin Conservatorul și el pe mine. De acolo, în loc să ies cu Aripi, am ieșit cu două oase atârnate pe spate. Atârnau greu. Și am mai ieșit din Conservator și cu o Frică obeză care s-a hrănit cu Bucuria mea, cu Încrederea mea, cu Talentul meu, cu Vocea și Aripile mele. Iar am renunțat la cântat pentru câțiva ani. Am fost la toate spectacolele soțului meu, Hector. L-am urmărit, l-am observat ce face, cum face, în ce fel gândește, în ce fel nu gândește. M-a inspirat foarte mult. Mai mergeam câteodată „cu sacul” la câte un Masterclass (ca la pomul lăudat), dar tot nu se lega nimic.

T.S.: Deși suntem încă la începutul dialogului, vreau să ghidez discuția și puțin în altă zonă. Știu că te ocupi și de o zonă artistică puțin mai diferită – filțuirea lânii și obiecte handmade. Cum a apărut această pasiune?

A.L.: În tot timpul acesta, Universul a trimis catre mine Lâna, Lâna de Aur! Pictez cu Lână, sculptez, nasc lucruri de care nu mă credeam vreodată că sunt în stare. Toate creațiile mele aduceau Bucurie, reacțiile oamenilor m-au făcut să capăt Încredere Uriașă în mine! M-am gândit că ar fi minunat să pot aduce această Forță pe scenă, în locul Fricii. A fost primul pas în a mă descoperi.

T.S.: Pentru că e început de an nou, să devenim puțin romantici – cum l-ai cunoscut pe Hector și ce a însemnat el pentru tine (atât în plan personal, cât și pe plan profesional)?

A.L.: Pe Hector l-am cunoscut la Opera din București. El este prietenul meu cel mai bun, tatăl minunilor vieții mele, bărbatul meu, Domnul meu pe care l-am ales să mă însoțească pe Drumul meu. Acum 2 ani am considerat că îi pot încredința Vocea mea. Astfel a devenit și Maestrul meu de canto. Am pornit de la zero. Înțelegeam tot ce îmi cerea, dar 90% din Mintea mea făcea tot ca ea, nu ca mine. Mintea mea trăncănea mereu tot ce voiai și nu voiai, ce a fost învățată să facă. Mintea minte! Am avut multă răbdare. Multă! Și mai era cazul ca la 40 de ani să mă trezesc.  Am învățat Mintea să vorbească ce vreau eu și să nu mai vorbească urât de mine!

T.S.: De curând v-ați mutat la Cluj. De ce Cluj?

A.L.: A urmat mutatul la Cluj în toamna lui 2015. Hector era angajat la Cluj deja și tot făcea naveta, așa că am hotărât să ne mutăm cu toții acolo. Foarte bună mișcare: aici a început Magia... Clujul are Energia asta. Acum 2 ani am început să studiez ușurel cu Hector numai tehnica. Dacă stăpânești tehnica foarte bine știi ce ai de făcut când cânți. Este simplu un rol, dacă știi ce ai de făcut dar simplu nu înseamnă ușor. Înseamnă tehnică bună. Sau măcar acesta să îți fie culoarul. Am lucrat și  lucrez cu mine să fac curat printre toate fantomele, traumele, tomberoanele cu gunoi adunat, frustrările pe care cu toții le avem: nu vine nimănui Viața frumos pe tavă, nu cred că semnează vreunul dintre noi cu Iisus Hristos pe hârtie. Am făcut curat în mine și fac zi de zi curat în toate sertarele din mine, dezinstalez toate programele instalate aiurea, instalez „antivirus” puternic și updatez permanent programe bune. De unde să iasă altfel Vocea să strălucească? Când am înțeles ce am de făcut, când am înțeles că Rana este locul prin care Lumina ne pătrunde și prin care iese, mi-am folosit toate defectele și Rănile să împrăștii Lumina, să îmi eliberez Vocea. Vocea nu e numai tehnică, Vocea este fiecare Amintire a noastră care se întipărește în ea. Pe Voce poți face diagnosticare de Suflet. Și noi avem datoria să ne arătăm Aripi Uriașe, trebuie să inspirăm pe ceilalți, să le atingem Sufletele că de aia ne urcăm pe Scenă. Să dăruim din Harul nostru, din Măreția noastră nu din Fricile noastre. Nu trebuie doar să cântăm un rol, trebuie să fim magnifici, atât cât este fiecare în această Clipă. Mâine mai mult. Suntem magnifici, fiecare Respirație este o Minune și pentru toate astea ai nevoie de Aripi Mari. Cu toate astea recunosc că uneori Frica îmi bate la ușă dar: o re-cunosc! pentru că o cunosc: este Lupul cel rău din Capra cu Trei Iezi care vrea să intre în casă... Nu ii deschideți că face ravagii de intră. Acum, când îl văd pe vizor mă amuz de coregrafiile lui ieftine  pentru că am încredere în mine și nu îi mai deschid să îl las în casă. Am înțeles că nu sunt în Univers și eu acolo nesemnificativă, ci Universul întreg e în mine: pentru trei minuni de îngeri (n.b.: Alice este mamă de 3 fete) eu sunt tot Universul lor. Așa mă simt,  așa voi sădi în ele. Cu toții suntem, dar trebuie să învățăm asta. Eu am înțeles că frecvența corectă și culoarul de zbor este Iubirea și Iertarea și Recunoștință. Cele mai puternice Forțe din Univers.

T.S.: A doua jumătate a lui 2018 ți-a adus debutul pe scena Operei din Cluj într-unul din cele mai provocatoare și frumoase roluri verdiene – Abigaille din „Nabucco”. Cum ai ajuns la acest rol și cum ai primit acest dar minunat?

A.L.: Care este următorul pas mi-am zis? Cum să reușesc dacă nu încerc? Așa că la începutul lui 2018 am depus cerere la Opera din Cluj pentru o audiție informativă. Nu aveam arii, rol, nimic, aveam încredere în mine și o determinare fantastică . Am învățat o arie care îmi place ENORM, „Nell di della vittoria”/(din „Macbeth”, deVerdi). L-am convins pe Hector să mă asculte cu ea -este o arie în care se vede tot ce poate Vocea. A acceptat destul de îndoit, dar după ce am cântat, s-a schimbat treaba. Pentru cineva care înainte abia ducea o frază la capăt,  să cânte acum așa ușor,  așa arie... La audiție m-am dus să arăt Bucurie, să mă bucur de Muzică, să mă bucur că sunt. După ce am terminat, Maestrul Crescenzi (n.b.: David Crescenzi, dirijor italian) mi-a cerut: „Cântă-mi Abigaille!” I-am zis că nu știu nimic din ea, nici numele nu am îndrăznit să i-l pronunț vreodată, darămite să mai și știu să cânt ceva din ea. L-am rugat să îmi dea voie să revin după o lună să mă uit pe partitură, să vedem ce e cu ea. Am ajuns acasă nerăbdătoare și am deschis partitura. Am luat-o cu începutul. Am început să plâng, am simțit cu toată Ființa mea că Abigaille este a mea, îmi venea mănușă. Am învățat părțile cele mai importante, deci cam tot (râde) ca să fiu pregătită pentru orice mi-ar cere la audiție. Și mi-au cerut - aproape tot. A fost o audiție ca un meci la categoria grea, o audiție pe măsura rolului. La sfârșit m-au întrebat dacă îl fac în data de 15 iunie? Am zis că îl fac, cum să zic nu? Credeam că vor să învăț tot rolul ca să mă audă cu totul, să vadă dacă rezist sau crăp, dar ei vorbeau despre spectacol de-a dreptul. Mi s-au înmuiat genunchii (râde) - aveam o lună și jumătate să îl pregătesc bine. INCREDIBIL!!! Eu, care nu mai cântasem nici un rol, care eram ultima din clasă, aveam să debutez la 41 de ani pentru prima dată în viața mea cu un rol cântat pe scenă, cu Abigaille! Sigur că pot! A fost un debut EXCEPȚIONAL! Doar ce am primit Aripi Uriașe nou-nouțe și s-au mai și aliat Bucuria și Frecvența corecte și s-au vindecat rănile multe prin care iese Lumina. Și sunt și cele 3 fetițe pentru care am învățat toate astea, că ele vor să fie ca mine și mi-am luat în grijă să le păzesc  Aripile lor Uriașe de Îngeri, indiferent care le este Zborul. Și mai am Recunoștință și spun Mulțumesc pentru Vocea mea, pentru Darul meu, pentru toate Binecuvântările din viața mea, pentru toată SusȚinerea și Sprijinul pe care Universul mi le oferă.

T.S.: Ești mamă de fete. 3 fete, ca să fiu mai exact. Ăsta da cadou! Vorbește-ne puțin de cele 3 minuni. V-au moștenit într-ale muzicii? Ai vrea să continue pe același drum?

A.L.: Cea mai mare Binecuvântare primită în Viața aceasta sunt cele trei fetițe ale noastre. Ele m-au învățat tot ce sunt eu Azi. Am înțeles că eu le pot crește Aripile Uriașe cu care au venit sau le pot lăsa fără... Pentru ele am vrut și vreau să mă ridic la cel mai înalt potențial al Ființei mele. Să le fiu cel mai bun model de Bucurie, Recunoștință, de Potențial Maxim, de Iertare, de Iubire. Dacă văd la mine că eu pot, înseamnă că și ele pot. Oricine poate! Trebuie doar să vrem, dar să vrem așa cum își doresc copiii ceva: din toata Ființa lor! Eu le voi Susține Zborul și le voi sprijini, indiferent ce vor alege. Asta este Iubirea. 

T.S.: La final de interviu, aș dori să le transmiți cititorilor noștri câteva gânduri.

A.L.: Ce aș mai avea dacă Mâine m-aș trezi doar cu lucrurile pentru care i-am mulțumit Azi lui Dumnezeu? Iaca secretul meu și dacă eu pot, și tu poți ! Vă iubesc – Alice!