Magia clasică a unei seri de vară

Am spus-o și o mai spun – anul 2020 a fost unul nefast pentru toți și pentru fiecare aspect al vieții și societății noastre. A trebuit să ne reinventăm pe noi înșine, să ne redescoperim, să ne acordăm timp cu propria persoană. Instituțiile au trebuit să ajungă în rândul Europei din punct de vedere informatic și virtual, căci acestea au fost singurele două modalități prin care și-au putut continua activitatea cât de cât normal. Cultura, însă, a fost una din cele mai afectate zone ale vieții sociale contemporane. Deși au existat nenumărate transmisiuni live sau retransmisiuni virtuale ale unor spectacole de teatru, operă, concerte, dans și altele, nimic nu se compară cu sentimentul acela unic pe care ți-l dă o reprezentație cu adevărat „pe viu” – lucru valabil atât pentru spectatori, cât și pentru artiștii de pe scenă, care se hrănesc spiritual cu energia pozitivă venită din sală și cu aplauzele de la finalul spectacolului. Nu am avut mari speranțe că în România se vor găsi soluții alternative viabile pentru a se continua pe timp de vară pandemică reprezentații artistice în aer liber – pentru simplul motiv că marile spații culturale neînchise au fost distruse de timp și de neglijența criminală a autorităților. Cu toate acestea, vorba din bătrâni „românul este inventiv” s-a aplicat și de această dată și am început să văd din ce în ce mai multe manifestări ale frumosului în diverse locații (mai mult sau mai puțin potrivite) în aer liber.

Unul din marile evenimente ale verii 2020 (ca, de altfel, ale ultimelor nouă veri bucureștene) a fost și este Festivalul „Vară Magică”, organizat de Lanto Communication și care, în acest an, s-a desfășurat sub egida lui Ludwig van Beethoven, căruia i-a și fost dedicat, cu ocazia a 250 de ani de la naștere. De-a lungul mai multor săptămâni, iubitorii muzicii culte au avut ocazia de a se întâlni sau reîntâlni cu ansambluri și nume precum Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Camerata Regală, Orchestra Română de Tineret, David Lefevre, Cristian Mandeal, Rebekka Hartmann și mulți alții. Una din serile oferite de Lanto Communication a fost și cea în care au evoluat The Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijată de și avându-l ca solist pe Alexander Sitkovetsky. Un tânăr maestru al viorii, Sitkovetsky este deja profesor la Southern Methodist University’s Meadows School of the Arts din Dallas, subliniind încă o dată valoarea deosebită a talentului său de interpret și pedagog. De altfel, această din urmă calitate și-a afirmat-o și în timpul celor 5-6 zile petrecute la Sinaia cu tinerii muzicieni ce formează The Romanian Sinfonietta Orchestra (tineri cu vârste cuprinse între 16-22 ani, care se pregătesc sub îndrumarea lui Marin Cazacu la Centrul „Tinerimea Română”) pe care i-a pregătit pentru concertul ce a avut loc în data de 20 august, în fața Ateneului Român.

Repertoriul abordat de violonist și dirijor, alături de această foarte fragedă orchestră a cuprins trei lucrări din repertoriul clasic, romantic și baroc. Programul divers și foarte binevenit de către publicul numeros prezent la eveniment a inclus Simfonia a 10-a de Felix Mendelssohn-Bartholdy (o lucrare de tinerețe a compozitorului, creată la vârsta de doar 13 ani, dar având o complexitate deosebită și o frumusețe a melodiei tipică lui Mendelssohn), celebra Romanță în Fa major op. 50 pentru vioară și orchestră de Ludwig van Beethoven (moment de un romantism și un lirism aparte, două atribute beethoveniene pe care Sitkovetsky le-a scos în evidență printr-o interpretare elegantă, rafinată, prin legato-uri curgătoare acompaniate cu amploare de orchestra tinerilor muzicieni) și, nu în ultimul rând, calupul celor patru concerte pentru vioară și orchestră de Antonio Vivaldi, cunoscute sub numele de „Cele 4 anotimpuri”. Asupra acestei părți a concertului vreau să mă opresc puțin cu lupa analizei. În primul rând, trebuie să spun că interpretarea oferită de Alexander Sitkovetsky și de The Romanian Sinfonietta Orchestra s-a apropiat foarte mult de ceea ce cred că mulți dintre cunoscători își imaginează că ar fi fost modalitatea în care suna această compoziție chiar în timpul lui Vivaldi. În ciuda faptului că nu au fost redate pe instrumente de epocă, cei de pe scena ridicată în fața Ateneului Român au reușit să redea atmosfera și sunetul tipice unei seri de muzică din perioada barocă. Și, deși nici sonorizarea nu a fost perfectă (o eternă problemă a spectacolelor în România), ne-am putut bucura de 45 de minute de virtuozitate impetuoasă a violonistului rus care aproape că a egalat-o pe cea a violonistei Anne Sofie Mutter de acum două ediții de la Festivalul Internațional „George Enescu”. În plus, ascultând și urmărind ansamblul instrumental format numai din tineri, am putut cu ușurință să-mi imaginez cum ar fi fost un asemenea concert susținut de orfanii pe care Vivaldi i-a avut în grijă la instituția pe care a condus-o în perioada în care a compus aceste lucrări. De altfel, acest din urmă aspect al vieții compozitorului italian l-am aflat cu uimire și bucurie chiar de la Marin Cazacu, cel care a fost gazda serii și care a asezonat concertul cu momente de prezentare foarte plăcute, dezvăluind diverse aspecte mai mult sau mai puțin cunoscute, atât din viața creatorilor de a căror muzică ne-am bucurat, cât și din biografiile ansamblului și ale solistului-violonist.

 

Nu pot decât să sper că această perioadă nefastă va trece cu bine cât mai curând, spre a ne permite bucuria unor viitoare evenimente culturale, atât în aer liber, cât (mai ales), în sălile de concert, teatru, operă, în condiții proprii unor manifestări de asemenea anvergură. Cu toate acestea, însă, trebuie să ne bucurăm și să avem mintea și sufletul deschise față de artiștii care, cu mult efort și multe sacrificii, au reușit, totuși, să ne ofere o vară plină de bucurii într-un sezon în care speranța a părut să dispară, dar în care frumusețea a triumfat!