Treceți la conținutul principal

Cele mai frumoase cărți-cadou recomandate de Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, Tatiana Niculescu și Radu Paraschivescu

"Cărțile făcute cadou spun ceva esențial și despre cel care dăruiește, și despre cel care primește. Ce alte daruri ne păstrează mai aproape de cel pentru care le-am ales? Câte dintre cadourile pe care le primim nu sunt uitate a doua zi? Cum altfel mai putem dărui cel mai de preț lucru din lume – timp? E adevărat că nu e chiar ușor să găsești cartea potrivită, te poți lesne rătăci printre rafturi. Tocmai de aceea i-am rugat pe Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, Tatiana Niculescu și Radu Paraschivescu să aleagă și să recomande fiecare câte ceva bun de citit și de dăruit.“ — LIDIA BODEA, director al Editurii Humanitas

Ioana Pârvulescu recomandă
IOANA PÂRVULESCU RECOMANDĂ
Marcus Aurelius, Gânduri despre sine însuși
Milan Kundera, Viața e în altă parte
Mircea Flonta, Cătălin Vasilescu, Ce este mai presus de orice?
Frans de Waal, Mama. Ultima îmbrățișare
Mircea Cărtărescu recomandă
MIRCEA CĂRTĂRESCU RECOMANDĂ
Ernesto Sabato, Despre eroi și morminte
Milan Kundera, Viața e în altă parte
Jim Al-Khalili (ed.), Extratereștrii
Maria, regina României, Gânduri pentru vremuri grele
Radu Paraschivescu recomandă
RADU PARASCHIVESCU RECOMANDĂ
Montaigne, Eseuri
Cristian Preda, De ce ațipesc parlamentarii?
David Mitchell, Conacul Slade
George Saunders, Pastoralia
Tatiana Niculescu recomandă
TATIANA NICULESCU RECOMANDĂ
Ana Blandiana, Soră lume
Ștefan Liiceanu (ed.), Arcașul fără arc
Ludmila Ulițkaia, Cazul doctorului Kukoțki
Maria, regina României, Gânduri pentru vremuri grele
Gabriel Liiceanu recomandă
GABRIEL LIICEANU RECOMANDĂ
Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Despre destin
Seneca, Scrisori către Luciliu
Mario Vargas Llosa, Povestașul
Ștefan Liiceanu (ed.), Tigrul nerecunoscător
Humanitas vă urează Crăciun fericit!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tandreţea magnoliilor de oţel

Robert Harling. Poate numele nu vă spune prea multe. „Steel Magnolias” („Magnolii de oţel”). Deja sună cunoscut, nu? Este titlul piesei de teatru scrisă de dramaturgul american şi adaptată de nenumărate ori pentru marele ecran, televiziune şi radio. De ce a avut un asemenea succes acest text? Nu este oare doar o poveste ca oricare alta? Poate da, poate nu... Pentru că ceea ce reuşeşte Robert Harling să facă este mai mult decât să nareze întâmplări obişnuite din viaţa unor femei din Louisiana. El vorbeşte despre cu totul altceva în piesa lui, aducând în prim-plan transformările prin care trece orice femeie, în momentul când este pusă faţă în faţă cu fapte de viaţă. Dramaturgul reuşeşte, astfel, să contureze portretele puternice ale unor femei (mame, bunici, soţii şi, cel mai important, prietene) care devin caractere general valabile în orice timp, în orice spaţiu social-cultural, şi care demonstrează că feminitatea poate să împletească puterea de oţel cu tandreţea şi delicateţea florilo

O călătorie virtuală magică

Traversăm vremuri grele. Pentru unii chiar vremuri cumplite ori tragice. Lumea este speriată, panicată, izolată, lipsită aparent de iubire şi de apropierea fizică (ce pentru unii contează atât de mult). Ne este teamă să ne atingem, să ne îmbrăţişăm. Şi totuşi, nu trebuie să uităm că suntem oameni, cu o conştiinţă, cu un suflet, cu inimi calde ce bat în fiecare piept. Să nu uităm că dragostea şi solidaritatea sunt cele două aspecte care ne pot salva atât psihic cât şi fizic din cele mai grele încercări şi care ne pot duce mai departe spre un tărâm magic, unde suntem cu adevărat ocrotiţi de toate relele. Unul din mijloacele prin care ne putem face spiritul să continue să trăiască şi să primească hrană este arta. Arta, atât de hulită şi lăudată, în acelaşi timp. Arta, care te ridică, care îţi pune oglinda propriului suflet în faţă, care îţi adresează întrebări mai mult sau mai puţin retorice. Momentele acestea care ne supun răbdarea şi empatia la teste extreme, pot fi trecute mai uş

De-a râsu’-plânsu’

Teatrul Naţional din Bucureşti se mândreşte a fi prima scenă a ţării. Şi, cu cele mai recente premiere ale sale umplând sălile până la refuz, se dovedeşte că este adevărat. De ce? Pentru că repertoriul său cuprinde atât texte consacrate din marea literatură dramatică universală şi românească, dar şi piese noi, ale autorilor contemporani (români şi străini). În plus, numele regizorilor şi al actorilor ce performează pe scena naţionalului bucureştean reprezintă, la rândul lor, garanţii ale calităţii şi, astfel, al succesului. Un asemenea caz îl constituie şi „Noii infractori”, una din recentele premiere desfăşurate pe scena Sălii Mari a teatrului. Textul, semnat de Edna Mazya (unul din cei mai cunoscuţi, apreciaţi şi jucaţi dramaturgi israelieni din lume), este una din cele mai acide satire sociale actuale. Deşi este prezentată ca fiind o comedie şi deşi publicul râde în hohote în anumite momente-cheie, substratul psiho-social este cu mult mai adânc şi mai însemnat şi rep