Ciocnirea conștiințelor

 

Casa germană, de Annette Hess

Editura Humanitas, București, 2020

Traducere: Daniela Ștefănescu

După un an agitat, haotic, mai bun sau mai puțin bun, pășesc în 2021 cu dreptul, sper eu, și cu una dintre cele mai importante lecturi pe care le-am parcurs până acum – Casa germană, un roman care cuprinde între coperțile sale una dintre cele mai halucinante, captivante, fascinante, tulburătoare, cutremurătoare și paralizante povești și mărturisiri de conștiință din câte mi-a fost dat să cunosc. Pot să afirm cu mâna pe inimă că am ajuns să consider acest superb volum ca fiind o carte absolut necesară, mai ales în această eră când confruntarea dintre conștiință și lipsa ei face subiectul multor știri, a multor dezbateri și dezbinări. Privind în jur, realizăm cât de mult s-a schimbat omenirea și nu neapărat în bine. Oamenilor a început să le dispară din ce în ce mai mult umanitatea, omenia, deferența, conștiența și conștiința de sine. Ne uităm la semenii noștri și ni se pare că nu-i mai recunoaștem, că acționează cel puțin reprobabil, că îmbrățișează ideologii care ne sunt total străine, ba chiar opuse preceptelor cu care am fost educați și crescuți. Cu toate acestea, simțim că acești indivizi ne scapă printre degete și, adeseori, ne simțim neputincioși. Și iată că vine o carte precum Casa germană ca să ne scuture pe noi, cei care încă nu am renunțat la cultură, la artă și care vedem în acestea două o rază de speranță, de salvare.

Romanul Annettei Hess exact asta face – oferă o perspectivă nouă și proaspătă asupra unor evenimente criminale, terifiante, care au avut loc în urmă cu 70-80 de ani, ajutându-ne, în același timp, să ne înțelegem și (poate) să ne descoperim pe noi înșine, cu defectele, cu temerile și păcatele noastre. De altfel, personajul principal, Eva Bruhns nu este altceva decât oglindirea generală a oamenilor care se confruntă cu întrebări existențiale, în principal legate de alegerile și viziunile politice, sociale și umane ale noastre și ale înaintașilor noștri. Modul în care autoarea a construit personalitatea Evei este aproape genial, respectând întocmai ceea ce ar putea să gândească un posibil cititor al cărții, dar adăugând și naturalețea unei transformări interioare. Credeți sau nu, Casa germană se dovedește a fi un strălucit bildugsroman care poate sta alături de cele mai mari astfel de volume din istoria literaturii. Mai mult, cred că este necesar ca romanul Annettei Hess să se afle, în curând, printre lecturile obligatorii ale tinerilor și celor mai puțin tineri, tocmai datorită acestui personaj al cărei nume (în mod bizar) este un ecou al celui purtat de femeia iubită de Hitler, Eva Braun. Nu știu dacă sunt singurul care a remarcat această tulburătoare asemănare și nici îmi dau seama dacă scriitoarea și-a dorit ca cititorilor să le treacă prin minte așa ceva, dar fie că răspunsul este „da” sau „nu”, mi se pare o coincidență deloc întâmplătoare. Căci poate fi interpretat ca o bântuire permanentă a eroinei care încearcă cu tot dinadinsul să pătrundă, în anii `60, la o distanță de 20-30 de ani de Holocaust, însemnătatea acelor crime oribile pe care poporul german le-a făcut, le-a agreat, asupra cărora nimeni nu a comentat, din teamă sau din complacere ori (mai sinistru), din alinierea la conștiința sau lipsa monstruoasă de conștiință a național-socialiștilor. Mai mult decât atât, tot războiul interior pe care Eva Bruhns îl duce, opunând propria-i omenie tuturor gândurilor și amintirilor care o macină, precum și indiferenței față de evenimentele întunecate la care a luat și ia parte fără să vrea, o transformă pe aceasta într-una din marile figuri feminine ale literaturii universale. Cred cu tărie că ne aflăm în fața unei capodopere de geniu, căci Casa germană se înscrie cu ușurință în rândul creațiilor scriitoricești care vor fi valabile oricând, pentru oricine și oricum.

Romanul semnat de Annette Hess se constituie într-o călătorie fascinantă și o experiență care trebuie trăită în liniște și pătrunsă până în cele mai tainice adâncuri pentru a fi înțeleasă și pentru a-i permite să te atingă. Trebuie, de asemenea, să ținem cont de faptul că este scrisă și gândită de una din marile scenariste de televiziune ale Germaniei contemporane. Astfel, nu este de mirare că vorbim de o carte în care desfășurarea acțiunii este extrem de dinamică, împărțită în părți asemănătoare unor episoade și paragrafe fulminante, care se succed cu rapiditate, dar lipsite de o superficialitate la care te-ai putea aștepta. Dimpotrivă, cu cât sunt mai scurte paragrafele, cu atât imaginile prezentate sunt mai puternice și îți pătrund în suflet și în minte, prinzându-te într-un dans al morții și dreptății din care nu te mai poți desprinde. Chiar și acum, la câteva zile de la încheierea lecturii, încă mă gândesc, sunt chiar bântuit de fragmente din roman, de replici ale personajelor – în special de una, recurentă la părinții Evei și la inculpații de la procesul dedicat lagărelor Auschwitz-Birkenau: „Noi nu am știut. Ce puteam face?”. Această replică devine, cred eu, laitmotivul de-a dreptul wagnerian și cumva supărător al cărții, căci începi să înțelegi că ai în față oameni lipsiți de conștiință socio-civică, oameni care nu doar că nu au putut face nimic, dar chiar au refuzat să se implice în stoparea unor crime abominabile. Și aici apare întrebarea – eu, tu, noi, am fi făcut ceva dacă eram în locul lor? Am fi vorbit? Ne-am fi riscat propria libertate și viață pentru a încerca să punem opreliști în calea acelor monștri? În plus, reacțiile exemplare ale Evei Bruhns adaugă și alte întrebări șirului de mai sus – suntem noi vinovați prin moștenire de păcatele și crimele strămoșilor noștri? Putem noi să îndreptăm măcar moral ceea ce ei au stricat? Avem noi forța spirituală să acționăm precum Eva, desprinzându-ne de propria familie, înstrăinându-te de mamă și de tată, pentru a ispăși pedeapsa ce se cuvine? Iată de ce adaug la lista de atribute ale personajului principal și pe acela de eroină de factură mitologică – o vedem, o admirăm, o apreciem, dar nu suntem siguri că vom putea fi vreodată în locul ei, că vom avea forța și motivația necesare să mergem înainte, așa cum o face ea.

Recitind tot ce am scris până acum, realizez cu adevărat importanța uriașă pe care această carte o are în viața mea și pe care ar trebui să o aibă în existența cât mai multor români și europeni. Casa germană nu este doar o radiografie peste timp a atrocităților întreprinse de germani, ci este o fină și profundă analiză a spiritului uman și a celor care au participat, mai mult sau mai puțin conștienți, la succesul oricărui tip de sistem totalitar opresiv. Puneți în locul nazismului sistemul sovietic-comunist, înlocuiți lagărele de concentrare național-socialiste cu cele de muncă, re-educare și exterminare din România, URSS sau oricare altă țară totalitară de stânga și veți obține același tablou pe care Annette Hess îl pictează atât de măiastru în cuvinte și pe care Daniela Ștefănescu l-a tălmăcit cu eleganță și meșteșug în română. Așadar, nu rămâne decât să fim recunoscători Editurii Humanitas Fiction și directorului acesteia, Denisa Comănescu, că ne-a binecuvântat cu una dintre cele mai importante apariții beletristice de semi-ficțiune din 2020 și, mai apoi, să așezăm Casa germană la loc de cinste, alături de marile capodopere ale literaturii universale.

Surse foto: https://humanitas.ro/, www.goethe.de, www.viator.com