Treceți la conținutul principal

Lansare online: Conacul Slade de David Mitchell

 


Vă invităm miercuri, 13 ianuarie, ora 19.30, să vizionați lansarea romanului Conacul Slade de David Mitchell, o nouă carte semnată de autorul bestsellerului internațional Atlasul norilor, recent apărută în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița.

Participă: Nicoleta Munteanu, filolog, cofondatoare, alături de Emil Munteanu, a Proiectului Alecart, Tania Radu, scriitoare și critic literar, Mihnea Gafița, traducătorul romanului, și Angelo Mitchievici, critic literar. Moderator: Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook Humanitas Fiction si pe canalul YouTube Humanitas. Înregistrarea audio vor fi ulterior disponibilă pe canalul SoundCloud Humanitas.
Urmărește mesajul lui David Mitchell pentru cititorii români cu ocazia apariției romanului Conacul Slade.
Ține-ți ochii larg deschiși, să nu treci cu vederea o ușiță neagră de fier.

Nu departe de pubul Vulpea și Copoii, în zidul înalt de cărămidă ce mărginește o alee neobișnuit de îngustă, dacă se întâmplă să fie întrunite condițiile strict necesare, ai șanse mari să dai peste intrarea în Conacul Slade. Te întâmpină o persoană străină, care-ți spune pe nume și te invită înăuntru. La început, nu mai vrei să pleci. Mai târziu, descoperi că nu poți. La fiecare nouă ani, cei care locuiesc în Conac – un cuplu bizar, frate și soră – lansează câte o invitație unică unei persoane singure, fiecare având particularități care îl fac cu adevărat special: un adolescent precoce, un polițist proaspăt divorțat, o studentă interiorizată. Dar ce se întâmplă cu-adevărat în Conacul Slade? Dacă ai ajuns să afli, e deja prea târziu…
„„Greu de imaginat o poveste despre supranatural mai șlefuită și mai terifiantă. Una dintre puținele mari.“ — STEPHEN KING

„Povestea unei case bântuite, cu iz de Dickens, Stephen King, J.K. Rowling și H.P. Lovecraft, dar care posedă mai mult voltaj psihic decât la oricare dintre aceștia.“ — Pittsburgh Post-Gazette

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tandreţea magnoliilor de oţel

Robert Harling. Poate numele nu vă spune prea multe. „Steel Magnolias” („Magnolii de oţel”). Deja sună cunoscut, nu? Este titlul piesei de teatru scrisă de dramaturgul american şi adaptată de nenumărate ori pentru marele ecran, televiziune şi radio. De ce a avut un asemenea succes acest text? Nu este oare doar o poveste ca oricare alta? Poate da, poate nu... Pentru că ceea ce reuşeşte Robert Harling să facă este mai mult decât să nareze întâmplări obişnuite din viaţa unor femei din Louisiana. El vorbeşte despre cu totul altceva în piesa lui, aducând în prim-plan transformările prin care trece orice femeie, în momentul când este pusă faţă în faţă cu fapte de viaţă. Dramaturgul reuşeşte, astfel, să contureze portretele puternice ale unor femei (mame, bunici, soţii şi, cel mai important, prietene) care devin caractere general valabile în orice timp, în orice spaţiu social-cultural, şi care demonstrează că feminitatea poate să împletească puterea de oţel cu tandreţea şi delicateţea florilo

O călătorie virtuală magică

Traversăm vremuri grele. Pentru unii chiar vremuri cumplite ori tragice. Lumea este speriată, panicată, izolată, lipsită aparent de iubire şi de apropierea fizică (ce pentru unii contează atât de mult). Ne este teamă să ne atingem, să ne îmbrăţişăm. Şi totuşi, nu trebuie să uităm că suntem oameni, cu o conştiinţă, cu un suflet, cu inimi calde ce bat în fiecare piept. Să nu uităm că dragostea şi solidaritatea sunt cele două aspecte care ne pot salva atât psihic cât şi fizic din cele mai grele încercări şi care ne pot duce mai departe spre un tărâm magic, unde suntem cu adevărat ocrotiţi de toate relele. Unul din mijloacele prin care ne putem face spiritul să continue să trăiască şi să primească hrană este arta. Arta, atât de hulită şi lăudată, în acelaşi timp. Arta, care te ridică, care îţi pune oglinda propriului suflet în faţă, care îţi adresează întrebări mai mult sau mai puţin retorice. Momentele acestea care ne supun răbdarea şi empatia la teste extreme, pot fi trecute mai uş

De-a râsu’-plânsu’

Teatrul Naţional din Bucureşti se mândreşte a fi prima scenă a ţării. Şi, cu cele mai recente premiere ale sale umplând sălile până la refuz, se dovedeşte că este adevărat. De ce? Pentru că repertoriul său cuprinde atât texte consacrate din marea literatură dramatică universală şi românească, dar şi piese noi, ale autorilor contemporani (români şi străini). În plus, numele regizorilor şi al actorilor ce performează pe scena naţionalului bucureştean reprezintă, la rândul lor, garanţii ale calităţii şi, astfel, al succesului. Un asemenea caz îl constituie şi „Noii infractori”, una din recentele premiere desfăşurate pe scena Sălii Mari a teatrului. Textul, semnat de Edna Mazya (unul din cei mai cunoscuţi, apreciaţi şi jucaţi dramaturgi israelieni din lume), este una din cele mai acide satire sociale actuale. Deşi este prezentată ca fiind o comedie şi deşi publicul râde în hohote în anumite momente-cheie, substratul psiho-social este cu mult mai adânc şi mai însemnat şi rep