Treceți la conținutul principal

Lansare online: Viitorul amintirilor de Italo Svevo



Miercuri, 20 ianuarie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea volumului de proză scurtă Viitorul amintirilor de Italo Svevo, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu, traducere, repere biobibliografice, postfață şi note de Mihai Banciu. Cele mai multe traduse pentru prima dată în limba română, povestirile cuprinse în volumul de față oferă o privire caleidoscopică asupra obsesiilor lumii europene în urmă cu o sută de ani. Surprinzător sau nu, ele coincid în mare parte cu cele ale omului contemporan. Povestirea care dă titlul acestei selecții – Viitorul amintirilor – ilustrează o temă ce amprentează întreaga operă a lui Italo Svevo, și anume în ce fel „acțiunea memoriei se poate mișca în timp asemenea evenimentelor înseși“.

---
Participă: Smaranda Bratu Elian și Bruno Mazzoni, profesori universitari, reputați italieniști și traducători, Mihai Banciu, traducătorul volumului și Sever Voinescu, redactor-șef Dilema veche. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, directoarea Editurii Humanitas Fiction.
Evenimentul va fi difuzat pe pagina de noastră de Facebook – Humanitas Fiction – și pe #HumanitasYouTube: https://bit.ly/Humanitas-YouTube. Înregistrările audio vor fi ulterior disponibile pe #HumanitasSoundcloud: https://bit.ly/Humanitas-Soundcloud.
---
Important prozator italian al secolului XX, Italo Svevo a avut o lungă prietenie cu James Joyce, fiind de notorietate faptul că i-a inspirat personajul Leopold Bloom din Ulise.
---
Preocuparea pentru evoluțiile din tehnică și medicină, fenomenul îmbătrânirii pus în relație cu suferința și moartea, atât din perspectivă individuală, cât și socială, literatura ca vehicul al supraviețuirii, memoria și visul, spațiul și timpul în geografia personală, erosul și, nu în ultimul rând, exploatarea unor elementele camuflate de autobiografie situează proza scurtă sveviană la nivelul marilor sale romane. 
---
„Nu putem face abstracție, iar aceasta cu referire la toate operele lui Svevo, de ceea ce constituie însăși calitatea lui esențială: pasiunea pentru adevărul uman, dorința lui continuă de a sonda, dincolo de aparențele fenomenale ale ființei, în acea zonă subterană și întunecată a conștiinței în care oscilează și se tulbură evidențele cele mai consacrate.“ – Eugenio Montale
---
Italo Svevo (1861–1928), pseudonim adoptat definitiv în anul 1892 de Ettore Schmitz, se naște în orașul Trieste într-o familie numeroasă, cu origini germane, evreiești și italiene. Instruit pentru o carieră comercială, își urmărește cu asiduitate visul de a scrie, publicând chiar în regie proprie. Două întâlniri sunt definitorii pentru destinul lui Svevo, personal și literar: cea cu verișoara sa Livia Veneziani, cu care se va căsători în pofida reticenței viitorilor socri, și cea cu James Joyce, din 1906, de la care ia lecții de limba engleză la Trieste. Joyce va deveni un mare admirator al operei sveviene, lui datorându-i-se în primul rând audiența europeană a romanului Conștiința lui Zeno. Relația de prietenie dintre cei doi scriitori a durat până la moartea lui Svevo în 1928, în urma unui acccident.Conferința lui Svevo despre James Joyce din martie 1927 constituie o cale de acces originală în labirintul universului joycean. Astăzi, Italo Svevo este considerat unul din­tre cei mai importanți prozatori italieni, precursor al lui Joyce și al lui Proust prin tehnicile narative experimentate de el și impuse de modernism. Dacă opera sa romanescă e cunoscută cititorului român – O viață (1892), Senilitate (1898) și marele roman comic Conștiința lui Zeno (1923) –, proza sa scurtă a beneficiat până acum de destul de puțină atenție, lectura ei fiind însă indispensabilă justei aprecieri a scriitorului italian. Viitorul amintirilor (Humanitas Fiction, 2020) reunește nouăsprezece povestiri, dintre care cincisprezece sunt la prima apariție în limba română.
---
Volumul Viitorul amintirilor de Italo Svevo este recomandat de Dilema Veche și de Radio România Cultural.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tandreţea magnoliilor de oţel

Robert Harling. Poate numele nu vă spune prea multe. „Steel Magnolias” („Magnolii de oţel”). Deja sună cunoscut, nu? Este titlul piesei de teatru scrisă de dramaturgul american şi adaptată de nenumărate ori pentru marele ecran, televiziune şi radio. De ce a avut un asemenea succes acest text? Nu este oare doar o poveste ca oricare alta? Poate da, poate nu... Pentru că ceea ce reuşeşte Robert Harling să facă este mai mult decât să nareze întâmplări obişnuite din viaţa unor femei din Louisiana. El vorbeşte despre cu totul altceva în piesa lui, aducând în prim-plan transformările prin care trece orice femeie, în momentul când este pusă faţă în faţă cu fapte de viaţă. Dramaturgul reuşeşte, astfel, să contureze portretele puternice ale unor femei (mame, bunici, soţii şi, cel mai important, prietene) care devin caractere general valabile în orice timp, în orice spaţiu social-cultural, şi care demonstrează că feminitatea poate să împletească puterea de oţel cu tandreţea şi delicateţea florilo

O călătorie virtuală magică

Traversăm vremuri grele. Pentru unii chiar vremuri cumplite ori tragice. Lumea este speriată, panicată, izolată, lipsită aparent de iubire şi de apropierea fizică (ce pentru unii contează atât de mult). Ne este teamă să ne atingem, să ne îmbrăţişăm. Şi totuşi, nu trebuie să uităm că suntem oameni, cu o conştiinţă, cu un suflet, cu inimi calde ce bat în fiecare piept. Să nu uităm că dragostea şi solidaritatea sunt cele două aspecte care ne pot salva atât psihic cât şi fizic din cele mai grele încercări şi care ne pot duce mai departe spre un tărâm magic, unde suntem cu adevărat ocrotiţi de toate relele. Unul din mijloacele prin care ne putem face spiritul să continue să trăiască şi să primească hrană este arta. Arta, atât de hulită şi lăudată, în acelaşi timp. Arta, care te ridică, care îţi pune oglinda propriului suflet în faţă, care îţi adresează întrebări mai mult sau mai puţin retorice. Momentele acestea care ne supun răbdarea şi empatia la teste extreme, pot fi trecute mai uş

De-a râsu’-plânsu’

Teatrul Naţional din Bucureşti se mândreşte a fi prima scenă a ţării. Şi, cu cele mai recente premiere ale sale umplând sălile până la refuz, se dovedeşte că este adevărat. De ce? Pentru că repertoriul său cuprinde atât texte consacrate din marea literatură dramatică universală şi românească, dar şi piese noi, ale autorilor contemporani (români şi străini). În plus, numele regizorilor şi al actorilor ce performează pe scena naţionalului bucureştean reprezintă, la rândul lor, garanţii ale calităţii şi, astfel, al succesului. Un asemenea caz îl constituie şi „Noii infractori”, una din recentele premiere desfăşurate pe scena Sălii Mari a teatrului. Textul, semnat de Edna Mazya (unul din cei mai cunoscuţi, apreciaţi şi jucaţi dramaturgi israelieni din lume), este una din cele mai acide satire sociale actuale. Deşi este prezentată ca fiind o comedie şi deşi publicul râde în hohote în anumite momente-cheie, substratul psiho-social este cu mult mai adânc şi mai însemnat şi rep